FC Zalău, de neoprit!                 Remat Zalău a câştigat eventul în România!


Caută articole

Filtrează articole


Ediţia tipărită

ed_azi.jpg

Bancuri - Divertisment

HANDBAL

JUNIOARE

15.10.2010 - 13:02

Start anevoios

Start anevoios

Junioarele III au debutat în ediţia 2010 - 2011 a Campionatului Naţional la Baia Mare, unde a avut loc primul turneu de sală în organizarea HCM Ştiinţa din localitate. Bilanţul echipei noastre nu a fost unul strălucit, dar să nu uităm că suntem abia la început de drum. În primul meci al turneului, zălăuancele au spulberat HCM Ştiinţa Baia Mare, urmând ca în următoarea confruntare să termine la egalitate cu Extrem Baia Mare. Rezultatul este cu atât mai meritoriu cu cât la pauză CSS Zalău era condusă cu trei goluri. Din păcate, în faţa unei alte echipe maramureşene, este vorba despre CSS 2 Baia Mare, echipa de la poalele Meseşului nu a mai avut suflu, sfârşind prin a fi surclasată. Moralul a crescut în tabăra noastră după victoria cu CS Seini, dar în ultimul joc susţinut la Baia Mare, CS Marta ne-a pricinuit încă o înfrângere destul de dureroasă, la zece goluri diferenţă. Aceste rezultate plasează CSS Zalău pe locul IV, la egalitate de puncte cu Extrem Baia Mare, formaţie care ocupă ultima treaptă a podiumului. Însă doar primele două clasate se vor califica la turneul semifinal, programat pentru data de 14 mai 2011. La final, antrenoarea Gabriela Ortelecan a declarat: “Echipa de junioare III din acest an competiţional are în componenţă şi jucătoare care au evoluat mai mult sau mai puţin în campionatul trecut de aceea am putea spune că s-ar fi aşteptat puţin mai mult pe întreaga durată a turneului de la jucatoare precum Mădălina Pop, Larisa Miclăuş, Papp Claudia, revenită după o accidentare serioasă la picior, iar parţial Eliza Sabou, Adina Sabău, Amalia Corha, acestea două din urmă jucătoare pe postul de portar. Mulţumitoare a fost şi evoluţia Danielei Pop cu excepţia aruncărilor de la 7 m unde are un procentaj mare de ratări dupa acest turneu. S-a simţit o creştere şi în evoluţiile Cristinei Nechita, iar surpriza plăcută a fost Alexandra Săraz”. Dacă ar fi să comparăm startul acestui sezon cu cel de anul trecut, când după primul turneu eram pe primul loc, putem spune că am început cu stângul acest campionat, dar acum toate celelalte echipe sunt din Baia Mare, iar arbitrajul a fost unul local, care a favorizat uşor grupările maramureşene. Conform spuselor antrenoarei noastre, echipa trebuie să lucreze la omogenizarea relaţiilor de joc şi la perfecţionarea tehnico tactică individuală şi colectivă, pentru ca echipa să arate mult mai bine la următorul turneu, care va avea loc abia luna viitoare şi va fi organizat de CSS 2 Baia Mare.                             Ciprian PETRAN


CSS Zalău: Amalia Corha, Adina Sabău, Claudia Papp, Cristina Nechita, Daniela Pop, Eliza Sabou, Larisa Miclăuş, Mădălina Pop, Alexandra Săraz, Diana Florea, Ancuţa Coman, Andreea Unguruşan, Larisa Hosu. Antrenor: Gabriela Ortelecan

Din lot mai fac parte jucătoarele: Mădălina Marian, Roxana Botiş, Mihaela Biriş, Teodora Murăreanu, Diana Ciurean, Diana Costina si altele, dar care din motive fie medicale, fie şcolare nu au efectuat deplasarea la turneu.

 

Rezultatele înregistrate de CSS Zalău: HCM Ştiinţa Baia Mare - CSS Zalău 7 - 28 (4 - 10); CSS Zalău - Extrem Baia Mare 17 - 17 (7 - 10); CSS 2 Baia Mare - CSS Zalău 33 - 12 (14 - 6); CSS Zalău - CS Seini 29 - 15 (13 - 6); CSS Marta Baia Mare - CSS Zalău 29 - 19 (12 - 6)

 

CLASAMENT JUNIOARE III

1. CSS Nr. 2 Baia Mare            5    5 0 0       181 - 80       10

2. CS Marta Baia Mare             5    4 0 1       139 - 82         8

3. Extrem Baia Mare                5    2 1 2       121 - 97         5

4. CSS Zalău                           5    2 1 2       125 - 101       5

5. HCM Ştiinţa Baia Mare          5   1 0 4        48 - 139        2

6. CS Seini                              5    0 0 5        53 - 148       0

Vizualizari: 2262


Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image

Clasamente

LIGA A III-A, SERIA A 6-A
1Corona 2010 Brasov52
2Olimpia Satu Mare49
3Universitatea II Cluj40
4Unirea Tarlungeni38
5Unirea Floresti35
6FCM Avantul Reghin35
7SESO Campia Turzii34
8Unirea Ungheni34
9FC ZALĂU33
10Sanatatea Cluj-Napoca29
11CFR II Cluj26
12Unirea Dej26
13Vointa Livezile23
14CS Zlatna17
15FCM II Targu Mures15
16Gloria II Bistrita13
anterior alte clasamente urmator

Vremea (Meteo)

Newsletter