Connect with us

MINIFOTBAL

Simion Bărnuţiu a părăsit terenul

În ciuda rezultatelor mai puţin reuşite din ultima perioadă, Simion Bărnuţiu a dorit cu tot dinadinsul să dea lovitura în partida cu AS Onix. Partida a avut o desfăşurare interesantă, tinerii jucători ai echipei Simion Bărnuţiu ţinându-se scai de mai experimentaţii lor adversari. Totuşi, în minutul 47 al întâlnirii, Ionuţ Terec şi compania au părăsit terenul, probabil nemulţumiţi de calitatea arbitrajului prestat de Robert Chiş-Ciure şi Baczo Norbert. Autovip rămâne în continuare în fruntea clasamentului, mai ales că în această rundă nu s-a întrebuinţat deloc, câştigând cele trei puncte graţie neprezentării “electricienilor”. Super Team a avut o revenire superbă în repriza a doua, smulgând astfel un punct care la un moment dat părea imposibil de obţinut. Patru la patru s-a încheiat şi partida dintre Queen Victory şi Mobila Kiraly Crasna, însă aici lucrurile au fost mult mai echilibrate. Cu toate că a efectuat câteva transferuri, Network Cable rămâne “ciuca bătăilor”. De această dată Focus Team a făcut scor, îmbunătăţindu-şi golaverajul. Acelaşi lucru l-a reuşit şi tânăra echipă Terra Kid, care i-a prins pe băieţii “flash” din Bocşa într-o zi nefastă. Vio’s Team continuă să se prăbuşească, chiar dacă în prima repriză a partidei cu Bad Boys a etalat un joc mai consistent. Repriza a doua a adus o cădere totală a celor de Vio’s, care se apropie de subsolul clasamentului.                                                                        Ciprian PETRAN

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a IX-a:

Autovip – Electric Casa                                  3 – 0 (neprezentare)

AS Onix – Simion Bărnuţiu                            8 – 7 (5 – 5)

Au marcat: Vasile Rodina (3), Lukacs Levente (2), Doru Matei (2) şi Nicolae Chiş-Ciure, respectiv Ionuţ Terec (4), Claudiu Sabou (2) şi Ciprian Pavel

 

Arsenal Badon – Super Team                        4 – 4 (4 – 1)

Au marcat: Dorin Sabău, Varga Csaba, Claudiu Mocuţ şi Ciprian Marian, respectiv Cosmin Băgărean (2), Călin Sfăt şi Kapronczai Tiberiu

 

Queen Victory – Mobila Kiraly Crasna           4 – 4 (3 – 2)

Au marcat: Titus Cătană (3) şi Ioan Sztan, respectiv Adrian Mureşan (2) şi Vlad Rein (2)

 

Focus Team – Network Cable Exin               13 – 3 (6 – 0)

Au marcat: Cătălin Sabău (6), Sergiu Popovici (3), Viorel Sână, Ioan Sîmpetrean, Cristian Ardelean şi Lucian Å¢igle, respectiv Marcel Koma-Zah, Cristian Chiorean şi Ovidiu Benţe

 

Terra Kid – Flash Boys Bocşa                       12 – 3 (5 – 1)

Au marcat: Antonio Blaga (5), Alin Pop (5), Adrian Brete şi Dan Terheş, respectiv Raul Bordaş, Florin Bărnuţ şi Sorin Bărnuţ

 

Bad Boys – Vio’s Team                                   7 – 4 (3 – 2)

Au marcat: Ştefan Gudea (3), Adrian Mureşan (3) şi Claudiu Lapoş, respectiv Marius Tarţa (2), Viorel Mezei şi Szentkiraly Attila

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in MINIFOTBAL