Connect with us

BOX

„Pugiliste de bronz” la Cupa României

CSM Zalău s-a întors de la Buzău cu trei medalii de bronz

 

În aceste an, Cupa României de box destinată junioarelor, tineretului şi senioarelor a fost organizată la Buzău. În cea mai aşteptată competiţie dedicată pugilistelor au participat şi trei sălăjence. Naomi Ciurte (cat. 51 kg.) şi Kocis Feri Anita (cat. 57 kg.) au boxat  la tineret, iar Bianca Erdei (cat. 75 kg.) a intrat în ring la senioare. Cele două pugiliste de la tineret au boxat direct în semifinale, fiind învinse de sportive mult mai bine cotate. Naomi Ciurte a pierdut în faţa unei pugiliste din Bistriţa, în timp ce Anita a fost învinsă de Tatiana Zaharescu (Drobeta Turnu Severin).  

La senioare, reprezentanta Zalăului a reuşit să treacă de primul meci, reuşind să învingă o pugilistă din Bistriţa. În semifinală, pugilista de la CSM Zalău a întâlnit o fostă medaliată la Campionatul European, Diana Gherghel (Baia Mare).

Zălăuanca s-a comportat bine, a făcut un meci bun, dar experinţa şi-a spus cuvântul şi s-a văzut învinsă. Pentru pugiliştii de la CSM Zalău urmează la finalul săptămânii următoare Campionatul Naţional de juniori, care va avea loc tot la Buzău. Clubul sălăjean va fi reprezentat de şase pugilişti. Cătălin Popa, Dorin Florea, Ovidiu Bican, Sorin Tout, Boda Ferencz şi Cristian Cherebeneşi sunt pugiliştii pregătiţi de Ioan Dragoş şi Ioan Popa şi au ca obiectiv câştigarea a două medalii.          

 

Mai multe amănunte în Ziarul Sportul Sălăjean din 4 martie

0 View
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX