Connect with us

FOTBAL

Adrian Anca: Am dominat tactic prima repriză de la Mioveni

Managerul Adrian Anca nu poate crede nici acum că a pierdut meciul de la Mioveni, pe care-l consideră cel mai bun al elevilor săi din acest sezon.

În ciuda faptului că a avut de înfruntat un adversar puternic, FC Silvania şi-a vândut scump pielea la Mioveni, acolo unde a evoluat de la egal la egal mai bine de o repriză. Mai mult, şimleuanii puteau fi cei care să deschidă scorul, la aproximativ 10 minute după puază, când "căpitanul" George Petcuţ a tratat cu nonşalanţă o lovitură de la 11m, pe care a ratat-o incredibil, printr-o execuţie mediocră. În replică, argeşenilor le-au fost de-ajuns 4 minute, pentru a da lovitura de graţie, marcând două goluri.

"E frustrant să pierzi aşa o partidă în care ne-am pus atâtea speranţe. Am dominat tactic prima repriză, dar a urmat un moment psihologic, peste care n-am putut trece. Sunt foarte supărat, deoarece am făcut cel mai bun meci din acest sezon. Am arătat ca o echipă mare, chiar dacă scorul nu reflectă acest lucru. Meritam mai mult de la acest meci şi am crezut că în cel mai rău caz vom face o remiză. Concluzionând, am făcut un joc bun, dar am obţinut un rezultat prost", ne-a declarat Adrian Anca.

 

Managerul grupării de sub Măgură a ţinut, însă, să treacă în revistă şi minusurile din partida de la Mioveni. "Suferim încă la finalizare. Şi de data aceasta, ne-am creat ocazii, dar n-am reuşit să marcăm. Dacă nu înscrii nici de la punctul cu var, e greu să obţii puncte", a comentat "Caniggia". Să mai spunem că fostul atacant al campioanei CFR a mizat pe cartea atacului în special după cele două goluri, când a trecut de la sistemul 4-2-3-1 la clasicul 4-4-2, prin introducerea lui Gego în avanspoturi. Din păcate, rezultatele nu au apărut, astfel că aşteptăm golurile Silvaniei în partida următoare.

Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. prost gust

    10 October 2010 at 20:19

    chiar e de prost gust sa zici ca ai dominat tactic. din comentariul live al meciului rezulta ca am fost dominati categoric si ca Mioveni a mai avut si alte ocazii mari. intai invata jucatorii sa execute un 11m si apoi mai vorbim.

  2. prost gust mata

    11 October 2010 at 10:20

    bha frustratule ce dreq te bagi in seama sa dai comentarii despre fotbalist,invata si tu fotbalu sau cel putin esentialu apoi comenteaza,o zis tactic nu la ocazii,bine esti prea prost pentru 2010 ca sa iti dai seama,iarasi 11 m o ratat jucatori la mondiale gen baggio,prea prostule

  3. adrian

    11 October 2010 at 10:25

    Are dreptate asta de la comentariu 2, numa ca a vorbit prea colorat. Pai ma, ala primul, ce poti vorbi acolo? sa joci bine tactic nu inseamna sa domini! Iar vorba aia, la 7m a ratat si maradona si baggio si hagi. Asta nu se antreneaza. tine de flerul jucatorului. asa ca mai terminati cu rautatile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL