Connect with us

VOLEI

Liviu Ciupe: Nu sunt mulţumit deloc, ba dimpotrivă!

Preşedintele Rematului şi unul dintre principalii finanţatori ai campioanei e dezamăgit de jocul echipei, în ciuda celor două victorii din startul sezonului.

În prima etapă a noului campionat, CS Remat a trecut categoric (scor 3 – 0) de VCM LPS Piatra Neamţ – echipă care a privat-o de medaliile de bronz în urmă cu două sezoane. Sâmbătă, în etapa a doua, elevii lui Radovan Gacic s-au impus cu 3 – 1 la Dej, pe terenul unei formaţii care, în sezonul trecut, a fost prezentă în play-off, ratând d epuţin medaliile de bronz.
 

În ciuda acestor rezultate, preşedintele Liviu Ciupe se declară nemulţumit de modul de exprimare al echipei. "Sigur, trebuie să mă bucur de cele două victorii, care ne-au adus punctaj maxim în clasament. Însă, nu pot spune că sunt mulţumit de cum arată echipa, ba dimpotrivă! La investiţiile făcute  în această vară, aştept mult mai mult. Vreau un joc pragmatic. Să nu uite jucătorii că sunt profesionişti şi că evoluează la un club profesionist, de talia lui CS Rematinvest", a declarat omul de afaceri, pe un ton ameninţător. Aflat în Germania, cu unele probleme personale, Liviu Ciupe a anunţat că va purta o discuţie cu jucătorii, la revenirea în ţară, după care va trage şi unele concluzii.

 

"Eu sper ca, la meciurile următoare, să demonstreze că formează o echipă adevărată, care poate pune probleme oricărui adversar din Europa!", a adăugat preşedintele grupării de la poalele Meseşului.

 

Pentru campioana CS Remat, următoarele meciuri vor fi cele din Cupa României, programate la finele săptămânii viitoare, şi unde formaţia condusă de Radovan Gacic şi Ovidiu Macarie are ca obiectiv cucerirea trofeului.

Loading...
18 Comments

18 Comments

  1. vasile

    9 October 2010 at 17:43

    e nebun…arde-i la bani..mama lor…hai ca incepe showul…sau vrea sa-l dea afara pe sloven sa ramana macarie
    pt autor..dejul a prins play-off….mai documenteaza-te..

  2. vasile

    9 October 2010 at 18:00

    e ok acum..bv…patroane…joaca tu…poate o faci mai bine..ca de dat din gura toti patronii numai de asta sunt buni..pacat de jucatorii zalaului ca iti bati joc de ei..rusinica

  3. pt vasile

    9 October 2010 at 19:02

    ce vorbesti bai vasile?
    pai tie ti-ar conveni s abagi baniu c aprostul si sa nu vina rezultatele? eu cred ca nu. asa ca, e normal ce face d-l ciupe. daca am mai avea cativa de-astia, sportul ar fi mult mai sus.

  4. mihai

    9 October 2010 at 19:38

    nr 3 da ti numele. de ce e bine ce face ciupe si ce bani baga? o bagat poate si rezultatele au venit si vin prostule

  5. vasile

    9 October 2010 at 21:08

    ce bani baga?..ev gestioneaza banii dati de primarie si consiliul judetean..chiar asa prosti ne credeti?..cu tepe de mii de euro la jucatori?..ce sport stie el?..pt ce sa-i certe pe jucatori?..pupincuristu-le…vai mama ta..

  6. alex, pt vasile

    10 October 2010 at 12:43

    pai cum ce bani baga? inseamna ca t nu stii, si vorbsti degeaba. asa ca n-are rost sa intru cu tine in discutii. autoritatile locale dau o parte, dar restul?

  7. pt alex

    10 October 2010 at 13:12

    cred ca tu nu ai foarte mult habar…vezi cat baga cj si primaria….fa o adunare…si apoi vb…nici pe aia nu-i cheltuieste pe toti …doar cate tepe a dat..intr-adevar ..salarii de 3500-4000 pe luna sunt- la semnarea contractului….apoi incep taierile , primele nu se dau etc…daca faci un calcul modo-groso ar trebui sa puna si el..dar per total el nu da de la el nimic…

  8. pentru alex

    10 October 2010 at 13:17

    daca e asa bine de ii pleaca toti jucatorii si trebuie sa ia romani gen stoian , onute etc…daca ar fi el ca si om ok crezi ca nu ar veni jucatori mai buni?.dar este tepar si nu cauta decat un moment sa ii poata arde pe jucatori la bani.Altfel la ce bun un asa comentariu cand echipa nu a pierdut nimic- doar acel joc cu Canada , dr ala nu se pune – .Oare nu e un Gigi Becali la o scara mai mica?Nu il pupati in partile moi ca nu merita.Pacat de antrenorii de care isi bate joc constant, de jucatorii pe care ii jigneste si crede-ma ca stiu ce vb.

  9. remat

    10 October 2010 at 16:11

    HAHAHAHAHAHAH SALARII DE 3000-4000 FRATE REVIN-O-TI SUNT LE ECHIPA CU SALRII SI DE 500 DE EURO DECI PRAF!!!–DUPA INVESTITII SI MULTUMIRILE

  10. eu

    10 October 2010 at 16:14

    stii ce o facut ciupe anul asta? ECONOMIE-asa ca sa taca–o adus jucatori ieftini sa nu bage banii !!!

  11. pt remat

    11 October 2010 at 8:18

    nu am spus ca nu sunt si jucatori ieftini..dar sunt cativa cu salarii maricele pt romania cel putin..lasa-l pe onute, pascan , maries sau stoian…eu vb de straini , de borota, de feher etc…astia nu au venit pentru 1000-1500 …ca intre timp le-a taiat banii asta e altceva..dar faceti un calcul simplu..daca ar avea cca 100.000 ron salarii pe luna / echipa X 10 luni insemna 1.200.000 …de 12 miliarde…iar el capata cam 15-17 miliarde lei vechi pe an de la stat..cat credeti ca mai baga de la el…iar suma de salarii e maximala..ca dupa 1 infrangere vin taierile..

  12. adrian

    11 October 2010 at 10:28

    pai ce treaba avewti cu onute?
    el nu a venit la zalau ca e neaparat extrem de bun, dar e de al nostru. Iar strainii adusi se vehiculeaza ca s f buni, numa ca trebuie sa confimre

  13. adrian

    11 October 2010 at 10:29

    si inca ceva. vezi ca Consiliulm Judetean nu mai baga bani la volei, ci doar la handbal. deci, iarasi esti neinformat

  14. b

    11 October 2010 at 19:05

    Ciupe nu baga nimic manevreaza casu

  15. Opris

    13 October 2010 at 16:23

    mereti ma ca voi astea car tot vomentati habar naveti…CIupe plateste fraierilor si voi veniti la meciuri si dati cu pumnii in pirpt dupa victorii…nici nu e meeritul vostru,…..Asa ca GURA …NU COmentai ma

  16. rep opris

    15 October 2010 at 9:42

    ce plateste ciupe..pupincuristule…mai bine ai scrie ceva mai corect decat sa il proslavesti pe ciupe..patron care nu stie decat sa isi injure jucatorii de parca ei ar fi sclavi pe mosia lui tac-su..probabil ca si tu ai rabda sa fii injurat aproape la fiecare intalnire…mars ..la groapa cu gunoi..

  17. coco

    15 October 2010 at 16:39

    hai sa va spun eu adevarul: bugetul pe anu asta e 24 miliarde din care primaria da 68%, Cj 4 % si ciupe 28 %. E ffff. important ( si voi asta nu vedeti cretinilor ) ca e cineva in zalau care baga 7 miliarde in volei ca ciupe. Daca voi mai gasiti unul care sa piarda 7 miliarde pe an in Zalau imi tai gatu. Invidia e mare, handbalul e praf si are cam acelasi buget. Cand iei campionatul nu poti sa spui ca ciupe e prost manager. Asta e adevarul in orasul in care sunt doar coldausi si nimeni nu vrea sa bage bani in sport, cu exceptia prostului de ciupe

  18. cocolino..moale si pufos

    16 October 2010 at 9:55

    asta e virtual..ceea ce vb tu..nu este ceva palpabil..primaria cu siguranta va da acei bani..cj la fel..ciupe..nu cred..cu bugetul asta se putea face echipa..nu imitatie..daca singurul scop este doar de a curata putini bani..e ok..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI