Connect with us

FOTBAL

Ioan Gurzău: Mioveniul a fost ajutat de arbitri şi de şansă

Preşedintele Silvaniei a deplâns soarta echipei sale, care a ratat un penalty la scorul de 0 – 0, după care a încasat două goluri şi a terminat partida în 10 oameni.

Locurile diametral opuse, ocupate de CS Mioveni şi FC Silvania în clasament, nu au reprezentat un impediment pentru ca şimleuanii să facă din nou un meci mare. La fel ca şi în sezonul precedent, gruparea de sub Măgură şi-a vândut scump pielea la Mioveni. Dacă anul trecut a fost 1 – 1, formaţia argeşeană a fost cea care s-a impus de data aceasta (scor 2 – 0). Cu puţină şansă, dar şi cu ajutor din partea arbitrilor, după cum ne-a declarat preşedintele formaţiei şimleuane.

"Ne-am închis bine în prima repriză, iar după pauză puteam deschide scorul, dar Petcuţ a ratat un 11m. Imediat, Ghiţă a scăpat singur cu portarul, dar n-a putut fructifica. În schimb, la primul gol al Mioveniului, mingea a lovit un smoc de iarbă ce i-a schimbat traiectoria, păcălindu-l pe portarul Miron. N-am avut şansă şi n-am ştiut să fructificăm oportunităţile ivite, astfel că ne întoarcem la Şimleu fără puncte. Aşa se întâmplă când nu dai gol şi  când echipa adversă mai e şi ajutată puţin", a menţionat Ioan Gurzău.

În ce priveşte maniera de arbitraj a brigăzii conduse de bucureşteanul  Florin Miron, şeful grupării de sub Măgură a acuzat: "La scorul de 0 – 0, prin minutul 48, Baicu trebuia eliminat, pentru al doilea cartonaş galben, după ce l-a luat cu fulgi cu tot pe Vasile Pop. În schimb, arbitrul l-a eliminat pe Dan Mureşan, dar nimeni nu ştie pentru ce. Sigur, jucătorul era supărat pentru că nu primise o lovitură liberă şi poate că i-a spus ceva arbitrului. Dacă a fost atât de sensibil acesta, de ce nu l-a auzit şi pe Claudiu Ionescu, atunci când i-a adus injurii?".

Cu sau fără ajutorul arbitrului, CS Mioveni s-a impus cu 2 – 0 şi se menţine în coasta liderului Petrolul Ploieşti, care s-a impus greu în faţa celor de la Mureşul Deva (scor 2 – 1). De partea cealaltă, FC Silvania pierde un meci în care a ratat un penalty, chiar la scorul de 0 – 0, dar  îl pierde şi pe Dan Mureşan – stâlpul apărării, care va fi suspendat pentru gestul din ultimele secvenţe ale întâlnirii.

Loading...
5 Comments

5 Comments

  1. mircea

    9 October 2010 at 20:40

    lasane gurzau

  2. eden

    10 October 2010 at 0:13

    miron, arbitrul de la mioveni, este baiatul surorii lui marcel lica, cel care e prieten cu tunaru de la mioveni, de pe cand acesta era conducator la fc arges. astia suntem!

  3. gurzauleeee

    10 October 2010 at 18:11

    ce tot vorbesti ca iau ajutat….vau dat 11 m la 0 0 .ai ma flamanzi sunteti!!!! bine ca cu fc zalau nu vati plans de la 4 1.aiaiai

  4. Io

    11 October 2010 at 9:55

    gurzau…lasa vorba..k nu ati jucat nimica la mioveni..va mai si bagati in seama..ati avut 11 metri..daka nustiti sa`l bateti

  5. pypupwii

    6 January 2011 at 4:40

    Hello! kdaefdc interesting kdaefdc site!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL