Connect with us

FOTBAL

Durere şi lacrimi la CFR Cluj, în ultima confruntare cu Zalăul. INEDIT: GALERIE FOTO

După Revoluţie, între CFR Cluj şi FC Armătura Zalău au avut loc nenumărate confruntări, dar în eşaloanele inferioare. Ultimul datează chiar din anul promovării clujenilor în Divizia A, când zălăuanii au fost la un pas să încurce planurile actualei campioane!

De-a lungul anilor, am asistat la mai multe confruntări între CFR Cluj şi Armătura Zalău – echipa pe osatura căreia s-a format FC Zalău. Toate duelurile au avut loc, însă,  în ligile inferioare, adică Divizia C sau Divizia B.

În sezonul 1992 – 1993, cele două echipe s-au duelat în Divizia B, iar fiecare s-a impus pe teren propriu cu scorul de 1 – 0. În sezonul următor, Armătura s-a impus cu 3 – 1 la Zalău, prin golurile marcate de Alexandru Pop, Simion Baciu şi Călin Sălăgean, iar confruntarea din Gruia s-a încheiat la egalitate, golul Armăturii fiind opera lui Răzvan Stan.

A urmat o perioadă mai neagră în istoria ambelor cluburi, care aveau să retrogradeze în Divizia C. Aici s-au întâlnit în sezonul ’96 – ’97, când meciul de la Zalău s-a terminat fără gol, în timp ce la Cluj s-a impus CFR, cu 2 – 1.

 

În secolul XXI, două duble confruntări între Armătura şi CFR

 

Prima "dublă" a avut loc în sezonul 2001 – 2002, când CFR Cluj lupta pentru promovarea în Divizia B, alături de Şoimii Sibiu şi… Minerul Sărmăşag! La Zalău, clujenii s-au impus la limită, scor 0 – 1, iar în retur a urmat o victorie categorică a "vişiniilor", scor 4 – 0, după ce la pauză fusese 0 – 0.

După două sezoane, cele două grupări se confruntau din nou, dar de data aceasta în Divizia B. Se întâmpla asta în sezonul 2003 – 2004, când CFR s-a impus pe teren propriu extrem de greu, cu scorul de 2 – 1, după un gol marcat în minutul 90+3, printr-o lovitură de la 11m, acordată cu cântec de timişoreanul Ioan Igna! În retur, la Zalău, am asistat la un meci de foc. Aflată în cursa promovării pe prima scenă, unde s-a duelat cu Jiul Petroşani, actuala campioană a României avea neapărată nevoie de victorie la Zalău.

Cu Adrian Anca în atac, clujenii au pornit în trombă şi au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 15, când actualul manager general al Silvaniei Şimleu a obţinut o lovitură de pedeapsă, executată de Turcu, pe care portarul Filip Lăzăreanu a apărat-o de la rădăcina barei (foto)! Fazele s-au succedat la ambele porţi, dar Armătura era să dea lovitura de graţie, pe final de meci, când Cosmin Sabău a trimis mingea în bară, în minutul 85! Egalul a adus multă suferinţă la Cluj-Napoca, deoarece promovarea era compromisă în mare măsură. Dacă zălăuanii au fost aclamaţi de spectatorii de pe Stadionul Municipal, "ceferiştii" au părăsit terenul în lacrimi. Memorabilă rămâne imaginea lui Adrian Anca, ţintuit minute bune pe o geantă, cu capul în mâini, pe holul ce duce la vestiare (foto). Soarta a fost de partea Clujului, care a promovat misaculos în ultima etapă, cu ajutorul lui Ioan Ovidiu Sabău, cel care se afla atunci pe banca tehnică a lui Gaz Metan Mediaş – echipă ce a încheiat fără gol partida de la Jiul Petroşani!

FC Armătura a mai "trăit" doar până în toamna anului 2005, după care s-a desfiinţat din cauza retragerii finanţării combinatului IAIFO. În locul ei a apărut FC Zalău, care s-a zbătut trei ani până să promoveze în Liga a III-a, în vara anului 2008. Pentru CFR Cluj, a urmat o nouă eră. Susţinută financiar de Arpad Paszkany, gruparea condusă de Iuliu Mureşan a devenit o forţă în România, mărturie fiind cele două titluri de campioană şi cele trei trofee ale Cupei României, dar şi participarea în grupele Ligii Campionilor.

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. ego

    12 October 2010 at 17:46

    epica ultima imagine ! FORZA CFR !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL