Connect with us

ALTE SPORTURI

Aurelian David: “Cel mai tare concurs de şah din Sălaj, în ultimul deceniu!”

La fel ca şi la ediţia precedentă, Cupa Sportul Sălăjean s-a desfăşurat la două categorii de vârstă: juniori şi seniori, cu sprijinul Direcţiei pentru Sport a Judeţului, Brilliant Hotel Plaza şi Total AS. Ambele întreceri au fost foarte tari, lucru confirmat şi de directorul de concurs, este vorba despre maestra Csilla Sajter. La copii, lupta a fost câştigată pentru al doilea an consecutiv de Rareş Moldovan, iar podiumul a fost completat de Balint Tudor şi Paul Chiş. Deşi au o vârstă foarte fragedă, Laurenţiu Ardelean şi Simina Pop (ambii au fost 10 ani) au avut o comportare meritorie, clasându-se la egalitate de puncte, pe locurile 5 – 6.  Fiecare participant a primit câte o diplomă, iar elevii de pe podium au primit trofee. S-au acordat şi două plachete, pentru cei mai tineri practicanţi ai “sportului minţii”, este vorba despre David Ardelean şi Alex Dragonici.

 

La seniori, am avut parte de cel mai tare concurs de până acum, iar unii dintre participanţi au afirmat chiar că Sălajul nu a mai găzduit competiţii atât de puternice de ani buni, semn că şahul redevine o pasiune pentru sălăjeni. “A fost cel mai tare concurs organizat în Sălaj, în ultimul deceniu”, avea să declare Aurelian David. La start s-au aliniat 15 concurenţi, între care nume mari ale şahului sălăjean, precum Florin Mintaş sau Aurelian David, care au fost legitimaţi ani buni şi care practică şahul profesionist. Nu a lipsit copilul minune al şahului sălăjean, este vorba despre Andrei Farcaş, cel care avea de apărat titlul cucerit anul trecut. Ca noutate, pe lista participanţilor a apărut şi Rareş Moldovan, ştigătorul de anul trecut al categoriei juniori, care a ales ca anul acesta săşi măsoare forţele şi cu seniorii, deşi are doar 11 ani! Concurentul surpriză a fost clujeanul Horaţiu Pirău, care este maestru internaţional, şi care a făcut senzaţie la prima fază.

 

Primii opt, între care şi subsemnatul, s-au calificat la faza finală, unde Pirău nu a putut participa, din cauza unei spargeri pe scara blocului, petrecută chiar înaintea concursului! În aceste condiţii, lupta pentru trofeu s-a dat între Aurelian David, Florin Mintaş şi Andrei Farcaş, cei care aveau să ocupe şi podiumul. O neatenţie în primul meci, disputat chiar în faţa copilului Rareş Moldovan, s-a transformat într-un eşec ce avea să-l coste titlul pe Aurelian David. “Îi prevăd un viitor deosebit, dacă se va ţine de treabă”, l-a caracterizat David pe învingătorul său.  Florin Mintaş a avut un parcurs constant bun, asigurându-şi trofeul încă dinaintea ultimului meci, cu Aurelian David, care s-a încheiat remiză, la fel cum se încheiase şi duelul cu Andrei Farcaş. Problema a fost departajarea dintre Farcaş şi David, care a născut unele discuţii. În final, s-a mai jucat o partidă pentru departajare, pe care Aurelian David a câştigat-o clar, datorită experienţei superioare. La final, s-au acordat diplome, cupe şi premii în materiale sportive.  

 

Clasament seniori:

1. Florin Minta|;

2. Aurelian David

3. Andrei Farca\

4. Cosmin Alecu

5. Ioan Pocol

6. C]lin Onica\

7. Rare\ Moldovan

8. Hora[iu Pir]u

 

Clasament juniori: 1. Rareş Moldovan; 2. Balint Tibor; 3. Paul Chiş; 4. Dacz Balasz; 5. Laurenţiu Ardelean; 6. Simina Pop; 7. Aron Antal; 8. Cristiana Micle; 9. David Eşanu; 10. Răzvan Ardelean; 11. Andreea Chiş; 12. Alexandru Ciordaş; 13. Alexandra Vasian; 14. Codrin Diac; 15. Ioana Iepure; 16. Cristiana Ramona Chiriţă

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI