Connect with us

FOTBAL

Muntean a ajuns rezervă

Titular de drept în sezonul trecut, polivalentul jucător al Silvaniei a fost uitat pe bancă la meciul cu ACU Arad.

 

La doar 21 de ani, Dumitru Muntean a demonstrat reale calităţi, care au şi atras atenţia unor cluburi în această vară. Deşi evoluează cu dezinvoltură pe ambele părţi ale terenului, fotbalistul originar din Satu Mare nu şi-a găsit loc în primul unsprezece, pentru partida cu ACU Arad, deşi nu era accidentat. El a fost aruncat în luptă abia spre final, în locul lui Vasile Pop – atacantul sosit de la “U” Cluj.

 

Explicaţia ne-a dat-o preşedintele Ioan Gurzău, care a menţionat: “Unii, precum Muntean sau Andor, se cred titulari de drept. Au început să nu mai muncească la capacitate maximă şi de aceea trebuia să le dăm o lecţie. Mai apoi, trebuie să le dăm şi altora şansa de a juca”.

 

Dşi a fost mai elegant în declaraţii, managerul general al Silvaniei a lăsat să se înţeleagă acelaşi lucru. “Jocul lui Muntean din ultima vreme nu l-a indicat pentru postura de titular la meciul cu ACU. Vasile Pop s-a pregătit bine şi a fost peste el la antrenamente, iar pentru mine aste contează cel mai mult”, a precizat Anca. Într-adevăr, Vasile Pop a avut o evoluţie bună, trecându-şi în cont şi două bune oportunităţi de a marca.

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Bogdan

    4 October 2010 at 23:29

    Pai da ma cacatule… A trebuit sa pierdeti de nush cate ori, sa joace si Lupo ..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL