Connect with us

Social

Accident mortal în Sălaj, chiar în Vinerea Mare. Victima – un tânăr de 27 de ani

Aflat la volanul unui autoturism Mercedes, un tânăr de doar 27 de ani din Baia Mare şi-a pierdut viaţa pe raza comunei Ileanda, după ce maşina sa a intrat în coliziune cu un autotren

În această după-amiază, undeva după ora 17.00, pe raza comunei Ileanda a avut loc un accident mortal. Din primele cercetări, un autotren şi un autoturism Mercedes înmatriculat în Maramureş s-au ciocnit violent. În urma impactului, cele două persoane din autoturism au rămas încarcerate.

Echipajele de intervenţie de la Punctul de pompieri Ileanda au descarcerat cele două victime. Pasagerul aflat în partea dreaptă a maşinii era conştient. Acesta a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat apoi la spital pentru mai multe investigaţii.

Din păcate, pentru şoferul maşinii – este vorba despre un bărbat din judeţul Maramureş – nu s-a mai putut face nimic. Reprezentanţii ISU Sălaj au menţionat faptul că victima nu prezenta funcţii vitale. Au fost începute manevrele de resuscitare, a fost trimis în sprijin şi elicopterul SMURD de la Jibou, dar victima nu a mai putut fi salvată.

Victima este Daniel C. din municipiul Baia Mare, un tânăr de 27 de ani, pe care acasă îl aştepta o soţie şi un băiat de nici un anişor.

“Un grav accident de circulație s-a produs în această după amiază pe Drumul Național 1C, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit ușor. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, la data de 30 aprilie a.c., un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Baia Mare-Dej, într-o curbă periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și remorcă), condus de un bărbat de 55 ani. În urma impactului a rezultat decesul tânărului și rănirea ușoară a pasagerului acestuia. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident”, a menţionat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Social