

Recent, Breban Dănuţ Mircea a fost diagnosticat cu leucemie, iar starea sa de sănătate se agravează pe zi ce trece. Familia bărbatului de 57 de ani a făcut un apel umanitar pentru toţi cei care au suflet mare şi care pot dona cantităţi de sânge
Zălăuanul Breban Dănuţ Mircea era un bărbat zdravăn, care în tinereţe a practicat sportul, mai exact voleiul. El are o soţie iubitoare şi doi copii, un băiat şi o fată jandameriţă, de care este foarte mândru.
Familia Breban a avut o viaţă mai liniştită până acum mai puţin de două luni, când Dănuţ a fost diagnosticat cu leucemie. Boala a evoluat rapid, astfel că starea de sănătate a bărbatului în vârstă de 57 de ani se agravează de la zi la zi.
În acest moment, sălăjeanul este internat la o clinică din Cluj-Napoca, iar doctorii au mare nevoie de o cantitate însemnată de sânge – grupa A2 pozitiv.
Sigur că această grupă sanguină este una mai rară, dar oamenii cu suflet mare sunt aşteptaţi la centrele de recoltare, indiferent de grupa sanguină, pentru că orice donare de sânge îl ajută.
Monica Breban – soţia bărbatului – a făcut azi şi un apel umanitar pentru donatorii de sânge, care ar putea să îi salveze lui Dănuţ viaţa.
“Bună ziua, Vreau să vă rog, cei care puteţi să mă ajutaţi. Soţul meu are nevoie de sânge A2 plus. A fost diagnosticat cu leucemie şi are nevoie de ajutorul vostru. Dacă vreţi, vă rog din suflet să donaţi pentru Breban Dănuţ Mircea. Vă mulţumesc anticipat. Multă sănătate tuturor”, este mesajul disperat al femeii.
În ajutorul bărbatului a venit şi Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, care a postat pe reţelele de socializare un apel umanitar în care sunt aşteptaţi cât mai mulţi donatori.
“Să dăm o mână de ajutor, donând sânge! Vă așteptăm de luni până vineri în intervalul orar 07:30 – 14:00 la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Zalău!”.
