Connect with us

BOX

Diana Tănăsescu, un nume de viitor ce vrea să reprezinte România la Jocurile Olimpice

Pugilista de la CSM Zalău are planuri măreţe pentru anul 2021, an în care îşi doreşte să ajungă la lotul naţional. Însă, scopul principal al elevei lui Adrian Popuţea este să ajungă la Jocurile Olimpice din 2028


Diana Tănăsescu este una dintre cele mai promiţătoare pugiliste de la CSM Zalău. Născută la data de 23 mai 2006, la Şimleu Silvaniei, tânăra a început să practice boxul chiar sub Măgura, în anul 2018, când CSM Zalău a deschis o secţie la Şimleu.

Încă de la început, antrenorii Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea au remarcat potenţialul tinerei, iar până acum, Diana nu i-a dezamăgit.

Astfel, în 2019, pugilista a devenit campioană naţională şi a obţinut medalia de argint la Cupa României la categoria de vârstă cadeţi.

În următorul an, Diana Tănăsescu avea să fie de neoprit, încununându-se campioană naţională, totodată câştigând şi Cupa României, tot la categoria de vârstă cadeţi.

Pentru performanţele sale din anul 2020, pugilista de la CSM Zalău a fost premiată şi de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, fiind pe locul 2 în clasamentul sporturilor olimpice.

Anul 2021 va fi primul la categoria de vârstă junioare, însă, Diana îşi propune să aibă aceleaşi performanţe ca şi până în prezent.

“Am câştigat câteva meciuri până în 2019 la primul meu campionat naţional. Pe urmă am devenit campioană naţională şi asta m-a făcut să îmi doresc şi mai mult să practic acest sport.  În primul an de junioare, îmi doresc să iau aurul la Cupa României, cât şi la Campionatul Naţional, la fel îmi doresc în fiecare an. Anul acesta mi-am propus să muncesc mult mai mult ca şi până acum”, ne-a declarat Diana Tănăsescu.

Adi Popuţea: “Diana are şanse reale la medalii internaţionale”

Chiar dacă va fi primul an la categoria de vârstă junioare, Adi Popuţea are încredere în aptitudinile elevei sale şi este încrezător că poate să câştige Cupa României ce va avea loc la începutul lunii martie. Mai mult decât atât, antrenorul secţiei de box de la CSM Zalău este de părere că Diana s-ar putea descurca excelent şi peste “graniţe”.

“Este o sportivă ascultătoare şi care respectă planurile de pregătire. Este una dintre cele mai promiţătoare sportive de la CSM Zalău cu şanse reale la medalii internaţionale. Din 15 meciuri oficiale, a câştigat 14, iar 10 victorii chiar au fost obţinute înainte de limită”, ne-a declarat Adrian Popuţea.

Diana Tănăsescu este elevă în clasă a IX-a a Liceului cu Program Sportiv Zalău.

Cum a început să practice acest sport

Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea sunt doi antrenori implicaţi şi încearcă să atragă cât mai mulţi copii spre această ramură sportivă. De altfel, printr-o acţiune ce a avut acest scop a fost descoperită şi Diana Tănăsescu.

“Maeştrii au venit la noi la şcoală şi ne-au anunţat că din săptămâna aceea se vor începe antrenamentele de box la Şimleu Silvaniei. Aceştia ne-au făcut şi o mică demonstraţie şi o mică descriere despre box. Sinceră să fiu, prima dată nici nu m-a interesat până a început o colegă de a mea şi fratele meu să meargă la antrenamente. M-au chemat şi pe mine şi am mers. Mi-a plăcut foarte mult şi am continuat”, îşi aminteşte Diana Tănăsescu.

După mai bine de doi ani în care a practicat acest sport şi a avut rezultate notabile, acum, gândurile Dianei se leagă de Jocurile Olimpice, fiind o dorinţă a sportivei de a reprezenta Sălajul şi România la Olimpiadă. 

“În viitor îmi doresc să ajung la lotul naţional, acolo unde am să mă antrenez intens la fel ca şi cum am făcut până acum. Îmi doresc enorm de mult să ajung la Olimpiada din 2028”, a mai spus sportiva.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in BOX