



Echipa antrenată de Marius Paşca şi Alexandru Pop a dat lovitura şi a obţinut o victorie în faţa unui adversar redutabil, chiar dacă a fost vorba doar de un joc amical. Florin Istrate şi Sergiu Pop au semnat golurile cu care SCM Zalău s-a impus în faţa “şepcilor roşii”
De la ora 12.00, în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a avut loc disputa amicală dintre “U” Cluj şi SCM Zalău. Deşi toată lumea vedea favorită echipa “şepcilor roşii”, situaţia din teren a fost alta.
“U” Cluj a fost echipa care a început mai bine, iar încă din minutul 8, Tudor Telcean a deschis scorul, după un şut puternic la o lovitură liberă executată de Sergio Ribeiro.
SCM Zalău nu s-a lăsat intimidată de această deschidere rapidă de scor, iar până la pauză, Florin Istrate a restabilit egalitatea după ce a transformat impecabil o lovitură liberă.
Repriza a doua a început pentru pentru echipa pregătită de Marius Paşca şi Alexandru Pop, iar Sergiu Pop a adus SCM Zalău în avantaj, după un lob de la aproximativ 35 de metri.
Deşi au mai fost ocazii, până la finalul timpului regulamentar, tabela nu a mai suferit modificări, astfel că SCM Zalău învinge “U” Cluj şi obţine o victorie de moral.
“U” Cluj – SCM Zalău 1 – 2 (1 – 1)
Au marcat: Tudor Telcean (‘8), respectiv Florin Istrate (’24) şi Sergiu Pop (’53)
SCM Zalău: Bogdan Miron (’35 Andrei Pop) – Răzvan Dulap, Alin Mutu, Iustin Ardelean (’45 Lorant Kis), Mihai Cohan – Mihai Onicaş (’60 Vadim Calugher), Raul Stanciu (’70 Mihai Petra), Răzvan Forna (’45 Sebastian Duma), Sebastian Culda (’60 Alexandru Jula) – Florin Istrate (’65 Dănuţ Cozma) şi Logon Romaric (’45 Sergiu Pop). Antrenor: Marius Paşca. Antrenor secund: Alexandru Pop
