Connect with us

FOTBAL

Jucător cu meciuri în Liga a II-a, în pregătiri cu SCM Zalău

Radu Pocol a evoluat în prima parte a acestui sezon la gruparea din liga secundă, Unirea Slobozia. Are în CV şi un Campionat Naţional U 17 cu FC Viitorul Constanţa


SCM Zalău s-a reunit la începutul acestei săptămâni cu gânduri de promovare în Liga a II-a. La reunire a fost prezent aproape tot lotul, lipsind motivat Florin Istrate.

În plus, au fost prezenţi şi patru tineri jucători din judeţul Sălaj, pentru ca în zilele trecute, alături de echipa antrenată de Marius Paşca şi Alexandru Pop să se pregătească un alt tânăr de perspectivă, cu experienţă la nivelul Ligii a II-a.

Este vorba despre Radu Pocol (n. 14 mai 2002), un tânăr ce a evoluat la FC Viitorul Constanţa U 19 în Liga Elitelor, pentru ca ulterior să facă pasul spre Unirea Slobozia, echipă pentru ca în prima parte a campionatului din Liga a II-a a bifat 5 prezenţe.

La începutul acestui an, înţelegerea dintre Unirea Slobozia şi Radu Pocol a luat sfârşit, astfel că jucătorul a devenit liber de contract, iar de câteva zile se antrenează cu SCM Zalău.

Radu Pocol evoluează pe postul de mijlocaş dreapta şi are în CV un Campionat Naţional U 17 cucerit cu FC Viitorul Constanţa.

“Radu Pocol este în pregătiri cu noi. Marţi avem şi un meci amical, iar săptămână viitoare ne vom decide”, ne-a spus Marius Paşca.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL