Connect with us

HANDBAL

HC Zalău are o nouă pauză în Liga Naţională

Formaţia zălăuană urmează să stea în etapa următoare programată în perioada 27 – 28 ianuarie, iar următorul meci îl va juca în perioada 2 – 3 februarie, cu Dacia Mioveni, în etapa a VIII-a


Un sistem competiţional de-a dreptul haotic în Liga Florilor, în sezonul 2020 – 2021. S-au scurs doar şapte etape, toate disputate sub formă de turnee, formulă în care va continua campionatul, cel puţin până la final de tur.

Din turul de campionat au mai rămas de jucat opt etape, dar în ritmul în care sunt programat rundele, prima parte de campionat se va termina abia în a doua parte a lunii martie.

În Liga Naţională este o nouă pauză de două săptămâni, dar pentru HC Zalău, pauza este mai lungă.

Următoarea etapă este programată în perioada 27 – 28 ianuarie, când formaţia zălăuană trebuia să joace cu Crişul Chişineu-Criş, însă gruparea din Arad s-a retras din campionat, astfel că HC Zalău va sta.

Etapa a VIII-a este programată în perioada 2 – 3 februarie, când zălăuancele vor reveni din nou pe semicerc, pentru partida cu Dacia Mioveni, care se va juca sub formă de turneu, la Bucureşti.

În februarie, FRH intenţionează să mai programeze alte trei etape, care se vor disputa la interval de o săptămână.

Astfel, luna viitoare, HC Zalău va juca cu Dacia Mioveni, Gloria Buzău, Activ Prahova Ploieşti şi CSM Galaţi.

Trei dintre grupări sunt nou-promovate, iar pentru formaţia zălăuană este o bună oportunitate de a aduna puncte şi de a mai urca în clasament. În turul de campionat, HC Zalău mai are de jucat cu SCM Rm. Vâlcea, Rapid Bucureşti şi CSM Slatina.

Sursa foto: Dan Potor

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in HANDBAL