Connect with us

FOTBAL

Vlad Morar, după transferul la Mediaş. “Îmi propun să marchez cât mai multe goluri”

După despărţirea de UTA, sălăjeanul şi-a găsit rapid o altă echipă din Liga 1 şi a semnat cu Gaz Metan Mediaş, cu care îşi propune calificarea în play-off. Morar a ajuns de o săptămână la Mediaş, dar încă nu a debutat pentru echipa lui Jorge Costa


La doar câteva săptămâni după despărţirea de UTA Arad, Vlad Morar şi-a găsit o altă echipă. Asaltat de oferte din Grecia, Ungaria şi România, sălăjeanul a decis unde să îşi continue cariera şi a ales Gaz Metan Mediaş, ocupanta locului 12 în clasamentul Ligii 1, după 17 etape.

Vlad Morar a ajuns săptămâna trecută la Mediaş şi a semnat cu medieşenii un contract valabil până la final de sezon. Atacantul din comuna Crişeni are planuri mari la noua echipă  cu care vrea să se califice în play-off-ul Ligii 1.

În turul de campionat, Vlad Morar a jucat în 12 meciuri pentru UTA şi a înscris trei goluri. Unul dintre goluri a fost reuşit chiar în poarta celor de la Gaz Metan Mediaş.

În ultimul joc susţinut de Gaz Metan Mediaş, Vlad Morar nu a fost în lot, dar are şansa să debuteze la noua sa echipă duminică, în etapa a III-a din retur, când Gaz Metan joacă pe teren propriu cu Poli Iaşi.

Medieşenii au un început bun de retur şi în primele două etape au obţinut patru puncte. Trupa pregătită de Jorge Costa a câştigat cu 2 – 0 în faţa celor de la FC Voluntari şi au remizat, scor 1 – 1, în deplasarea de la FC Argeş.

“Sunt bucuros că am venit la Mediaş şi sper ca la final de campionat să ne atingem obiectivele. Să sperăm că vom obţine calificarea în play-off. Îmi propun să marchez cât mai multe goluri, dar cel mai important este ca echipa să câştige. Proiectul de la Gaz Metan m-a determinat să vin la Mediaş şi echipa care este foarte bună. După primul antrenament mi-am dat seama că avem un lot  cu calitate.Sunt multe meciuri de jucat până la final de campionat, dar vom da totul în fiecare joc pentru a obţine ceea ce ne dorim”.

Vlad Morar

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL