Connect with us

Actualitate

Aproape 60 de sancțiuni aplicate de forțele de ordine în cadrul unei acțiuni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu colegii lor de la Secția 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, sprijiniți de jandarmi și reprezentanți din cadrul Direcției Silvice Sălaj, au desfășurat, miercuri, 20 ianuarie, o acțiune pe raza localităților Bogdana, Buciumi, Păușa și Românași.

Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul a patru ore (în intervalul orar 7.00-11.00) și a avut ca scop prevenirea faptelor anti sociale, siguranța rutieră, dar și prevenirea răspândirii noului virus.

În acest context au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 la regimul circulației rutiere, 17 la Legea 61/1991, șapte pentru nepurtarea măștii de protecție și șapte Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

De asemenea, în cadrul acțiunii a fost ridicată în vederea confiscarii cantitatea de trei metri cubi masă lemnoasă.

Totodată, pentru abateri de la normele rutiere au mai fost retrase și trei certificate de înmatriculare.

În activități au fost angrenați 14 polițiști, patru jandarmi și doi reprezentanți din cadrul Direcției Silvice Sălaj.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Actualitate