Connect with us

Actualitate

AS Juniorii Ip se anunţă o “nucă tare” în Liga a IV-a. “Ne vom bate la primele 5 locuri”

În sezonul 2019 – 2020, îngheţat în martie anul trecut, AS Juniorii Ip era pe locul 5 în Seria Vest din Liga a V-a, dar în vară a fost invitată în Liga a IV-a şi s-a înscris în eşalonul superior. Nu a apucat să debuteze încă în Liga a IV-a, dar la startul campionatului se anunţă o echipă importantă, mai ales că delegatul Nagy Mihai spune  că deja a pregătit nu mai puţin de şapte transferuri


De 10 luni, fotbalul amator din Sălaj este tras pe linie moartă din cauza pandemiei de coronavirus. În martie 2019 s-a jucat prima  şi ultima etapă de anul trecut, după care sezonul s-a îngheţat.

Toate echipele şi-au pus mari speranţe că – din toamnă – activitatea la nivel de Liga a IV-a şi Liga a V-a va reveni la normalitate, însă speranţele s-au năruit, după ce numărul de cazuri de COVID-19 au crescut, iar restricţiile impuse de autorităţi au rămas valabile.

În aceste condiţii, AJF Sălaj a decis să amâne startul sezonului 2020 – 2021.

A făcut la fel ca şi alte AJF-uri din ţară, cu excepţia celor de la Braşov şi Hunedoara, acolo unde s-a jucat Liga a IV-a şi în toamnă, dar cu respectarea acelui protocol medical ce prevede testarea obligatorie a jucătorilor tot la două săptămâni.

Deşi nu a fost activitate fotbalistică în Sălaj, unele echipe şi-au  făcut planuri şi strategii pentru reluarea competiţiilor, iar AS Juniorii Ip a optat să facă pasul în Liga a IV-a.

“Vom fi în Liga a IV-a când va începe campionatul. Încă din vară am trimis toate actele la AJF şi ne-am înscris în eşalonul superior. Suntem pregătiţi, ne-am întărit lotul. Avem pregătite şapte transferuri a unor jucători ce au mai evoluat în Liga a IV-a. Deocamdată, nu vreau să dau nume până când nu rezolv toate actele. Avem deja legitimaţiile jucătorilor şi urmează să înregistrăm transferurile”.

Nagy Mihai – delegatul de la AS Juniorii Ip

În sezonul 2019 – 2020 îngheţat în martie anul trecut, echipa condusă de Nagy Mihai era pe locul 5 în Seria Vest din Liga a V-a, dar în vară a fost invitată în eşalonul superior unde s-a şi înscris.

Nu a apucat să debuteze în Liga a IV-a, dar la startul campionatului se anunţă o echipă importantă, astfel că Nagy Mihai a pregătit deja nu mai puţin de şapte transferuri.

În campionatul care se preconizează că va începe în luna martie, AS  Ip anunţă un obiectiv îndrăzneţ. “Cu achiziţiile pe care le-am făcut vom forma o echipă bună pentru Liga a IV-a şi vrem să ne batem la primele 5 locuri. Ne-am întârit în fiecare compartiment”, spune delegatul Nagy Mihai.

“Ar fi bine dacă în primăvară se va organiza un minicampionat”

Dorul de fotbal este mare pentru conducătorul de la AS Juniorii Ip. El speră însă ca activitatea să revină la viaţă din martie, dar e conştient că şi în aceste condiţii, sezonul 2020 – 2021 e  compromis.

“În martie se va face un un an fără fotbal şi va fi greu până ce jucătorii îşi vor reintra în ritm, dar cred că fiecare are o dorinţă mare să revină pe gazon şi atunci ne putem aştepta la un campionat bun. Ar fi bine dacă în primăvară se va organiza un minicampionat, astfel încât să putem juca două-trei luni. Apoi, din iulie să putem începe normal sezonul 2021 – 2022”, a precizat Nagy Mihai.

Până la începerea competiţiilor oficiale, jucătorii de la Ip au mai făcut câte o mişcare în sală sau pe terenurile cu suprafaţă sintetică, însă au respectat întocmai restricţiile impuse de autorităţi în ce priveşte pregătirea în grupuri.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Actualitate