Connect with us

BOX

Margareta Hidigan: “În 2021, îmi doresc să câştig tot”

După ce a fost desemnată cel mai bun sportiv al Sălajului la probele olimpice în anul 2020, eleva lui Adrian Popuţea îşi doreşte ca în acest an să triumfe atât la Cupa României, cât şi la Campionatul Naţional. Totodată, Hidigan îşi propune să ajungă din nou la Campionatul European, şi de ce nu, să câştige o medalie şi acolo


Margareta Hidigan a fost desemnată la finalul anului 2020 cel mai bun sportiv al Sălajului, graţie performanţelor sale obţinute în anul recent încheiat.

Această distincţie repezintă o motivaţie, iar împreună cu antrenorul ei, Adrian Popuţea, îşi propune să repete performanţele din anul precedent şi chiar să le depăşească.

“Anul 2020 a fost un an cu multe realizări şi în care am făcut un mare pas în carieră. Fiecare medalie a fost obţinută cu foarte multă muncă, sunt foarte fericită că am ajuns tocmai aici. E un pas foarte mare şi nu credeam că am să ajung să fiu ales cel mai bun sportiv. Sunt mândră de rezultatele obţinute”, spune Margareta Hidigan.

Sportiva pregătită de Adrian Popuţea începe anul cu mult optimism şi obiective măreţe.

Îşi propune să câştige tot la nivel naţional şi chiar să ajungă din nou la Campionatul European.

În prezent, Margareta Hidigan este elevă la Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău, iar după finalul orelor de curs se prezintă la antrenamente.

“Vreau să ajung cât mai sus. Îmi doresc să câştig Campionatul Naţional, dar şi Cupa României. Vreau să ajung şi la Campionatul European”.

Margareta Hidigan

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in BOX