Connect with us

FOTBAL

Inepuizabilul Adelin Neaga: Jucătorul cu cele mai multe minute jucate în campionat pentru Sportul Şimleu!

În cele 10 etape, fotbalistul a fost folosit în toate partidele şi a strâns cele mai multe minute. A bifat 893 de minute şi a fost un jucător esenţial pentru Sportul Şimleu, marcând şi două goluri

După promovarea în Liga a III-a, Sportul Şimleu nu a apelat la foarte multe transferuri şi a preferat să de-a credit jucătorilor  de pe plan local, deşi majoritatea erau în faţa debutului într-o ligă superioară.

Chiar şi aşa, gruparea de sub Măgură a făcut o primă parte de campionat foarte bună, pe care a încheiat-o pe locul 6, cu 13 puncte acumulate.Toţi jucătorii din lot au primit şanse din parte antrenorului,  iar la final de an, statistica arată că Adelin Neaga a fost jucătorul care în cele 10 etape a bifat cele mai multe minute pentru Sportul Şimleu.

Chiar dacă el este jucător de bandă, Adelin Neaga s-a descurcat bine şi în atac, acolo unde a fost folosit în prima parte de campionat. A adunat nu mai puţin de 893 de minute în cele 10 etape şi a ieşit în evidenţă prin sacrificiul pe care l-a arătat în teren, dar şi prin cele două goluri pe care le-a marcat.

Chiar dacă nu îmi place să evidenţiez jucători, fiindcă eu mă bazeze pe forţa grupului, Adelin este un jucător care a ieşit tot timpul în evidenţă. În primul rând prin potenţa lui fizică şi prin dăruirea lui din teren. El are calităţi native şi potenţă fizică, dar a înţeles că doar prin muncă poate progresa. Am preferat să îl folosesc în fiecare meci până spre final, fiindcă este genul de jucător, care în minutul 90 putea să facă diferenţa din punct de  vedere fizic. Sunt foarte mulţumit de Adelin Neaga. Viteza şi potenţa sunt calităţile sale de bază. Este un jucător muncitor, dar se vede că în perioada junioratului nu a acumulat toate lucrurile de care avea nevoie”, spune antrenorul George Zima.

Tehnicianul de la Sportul Şimleu se aşteaptă la un retur şi mai bun din partea jucătorului, care mai are de corectat un aspect: finalizarea.

Adelin Neaga a marcat două goluri în tur, însă  a avut mai multe oportunităţi de a înscrie.

“Chiar dacă ratează foarte mult, să nu uităm că ajunge cel puţin de 3 – 4 ori în situaţii de unu la unu cu portarul sau în situaţi favorabile de a marca. Dacă ar fructifica măcar jumătate din ocaziile pe care şi le creează, garantez că ar fi plecat în Liga a II-a. Carenţele pe care le are din perioada junioratului şi lipsa de experienţă îl dezavantajeză. De multe ori alege elementul tehnic greşit, dar consider că în viitorul apropiat, el poate să facă pasul la Liga a II-a dacă munceşte şi este serios”, ne-a declarat antrenorul.

În prima parte a sezonului, Adelin Neaga a jucat şi în meciurile din Cupa României unde a bifat 159 de minute.

În statistica primei părţi de campionat, George Pop este al doilea cel mai folosit jucător, cu 839 de minute bifate. Golgheterul echipei – Marius Leitan – a strâns şi el nu mai puţin de 789 de minute, iar juniorul Luigi Pop este pe locul 4 cu 773 de minute.

Senegalezul Gueye Mansour a aduna 763 de minute, dar atacantul a venit la Şimleu doar din etapa a II-a. La polul opus în statistică se află Zoltan Lazăr, cu 40 de minue bifate, Dan Martin care a strâns 50 de minute şi Sebastian Pop cu 59 de minute. În Cupa României, Marius Leitan este jucătorul cu cele mai multe minute, reuşind să strângă 300 de minute în doar trei partide, aici fiind incluse şi cele două reprize de prelungiri din jocul cu SCM Zalău.

Jucătorii care au bifat cele mai multe minute la Sportul Şimleu în campionat:

1. Adelin Neaga – 893 minute

2. George Pop – 839

3. Marius Leitan – 789

4. Luigi Pop – 773

5. Gueye Mansour – 763

6. Bogdan Ciaca – 762

7. Gabriel Caba – 720

8. Daniel Contraş – 626

9. Paul Cosma – 584

10. Răzvan Pop – 546

Jucătorii care au bifat cele mai multe minute în Cupa României:

1. Marius Leitan – 300 minute

2. Gabriel Caba – 294

3. Răzvan Pop – 280

4. Daniel Contraş – 263

5. Bogdan Oltean – 238

6. Bogdan Ciaca – 225

7. Ismael Guiti – 215

8. Paul Cosma – 210

9. Adelin Neaga – 159

10. Alexandru Cătuna – 155

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL