Connect with us

LUPTE LIBERE

Pentru al treilea an la rând, un luptător este sportivul anului la CSS Zalău

După Vasile Moldovan şi Andreea Bulgăr, 2020 a fost anul Casianei Tişea, luptătoarea fiind desemnată cea mai bună sportivă de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău în anul 2020


Este pentru al treilea an consecutiv când cel mai bun sportiv de la CSS Zalău provine de la secţia de lupte libere. 

Coincidenţă sau nu, şi de această dată este vorba despre un elev al lui Gheorghe Panc, sau o elevă mai bine zis. Dacă în anul 2018, această distincţie i-a revenit lui Vasile Moldovan, anul trecut, premiul de cel mai bun sportiv de la CSS a fost câştigat de Andreea Bulgăr.

Anul 2020 a fost anul Casianei Tişea, cea care recent a devenit campioană naţională la categoria 80 kg la juniori. Performanţa aceasta a propulsat-o în topul ierarhiei de la CSS Zalău, spre satisfacţia antrenorului Gheorghe Panc. 

De altfel, topul de final de an al celor mai buni sportivi de la Clubul Sportiv Şcolar este dominat de luptători, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Pe locul secund în acest clasament se află Cristian Cobe şi Chiorean Janos, în timp ce podiumul este ocupat de Denis Paşcalău.

Pe locul 4 s-a clasat echipa de lupte libere de juniori II, clasamentul fiind încheiat de handbalistele Andrada Groza şi Natalia Iepan, atleta Maria Csiki, voleibalistul Vlad Vasian, fotbalistul Petrişor Opriş şi luptătorul Sebastian Ghiran.

Trebuie precizat şi faptul că după o pauză de câţiva ani, un sportiv de la secţia de lupte libere se află şi în topul judeţean, întocmit de DJST Sălaj, fapt ce demonstrează că destinele secţiei sunt pe mâini bune.

Sigur, marea doleanţă a antrenorilor de lupte libere de la CSS Zalău este ca sportivii să aibă continuitate. În prezent, în judeţul Sălaj, nu există o secţie de lupte libere la seniori, după dispariţia secţiei de la CSM Zalău.

În ceea ce priveşte anul următor, Gheorghe Panc are aşteptări mari de la sportivii care nu au avut competiţii oficiale în acest an. Este vorba despre George Prodan – (campion naţional), Csaki Briana (campioană naţională, Sebastian Ghiran (campion naţional), Sorin Ardelean şi Ugruţan David (bronz la naţionale).

Sunt aşteptări de la ei anul viitor, chiar dacă unii vor trece de la juniori IV la juniori III. De asemenea, antrenorul are încredere şi în Chiorean Janos, Sebi Ghiran şi Cristian Cobe şi este încrezător că secţia de lupte libere poate da cel mai bun sportiv de la CSS Zalău şi în anul 2021.

“Mă bucur. Sunt performanţe bune. Mă simt împlinit, mai ales că toţi trei au fost sportivi de-ai mei. Le doresc sănătate familiilor copiilor, copiilor de asemenea mult succes. Ne dorim să continuăm această tradiţie şi anul viitor. Mulţumim sponsorilor Dani Iloc şi SC Auto Navara SRL pentru sprijinul acordat de-a lungul anului. De asemenea, mulţumim părinţilor, domnului director, doamnei inspector de specialitate, Alina Cozac, pentru că a fost mereu lângă noi. Cea mai mare dorinţă a noastră este să avem continuitate la copii. Sărbători fericite la toate lumea, mulţumim de anul care a fost şi sperăm că anul care vine să fie mai bun, atât din punct de vedere al pregătirilor, cât şi al performanţelor”.

 Gheorghe Panc

Clasament:

1. Casiana Tişea (Lupte Libere)

– locul 1 la Campinoatul Naţional de Juniori (80 kg)

2. Cristian Cobe (Lupte Libere)

– locul III la Campionatul Naţional de Juniori – individual

– locul V la Campionatul Naţional de Juniori – echipa

2. Chiorean Janos (Lupte Libere)

– locul III la Campionatul Naţional de Juniori (45 kg)

3. Denisa Paşcalău (Lupte Libere)

– locul III la Campionatul Naţional de Juniori (80 kg)

4. Echipa de lupte libere – juniori II

– locul V la Campionatul Naţional

5. Andrada Groza (handball – dublă legitimare HC Zalău), Natalia Iepan (handbal – dublă legitimare HC Zalău), Maria Csiki (atletism – Cupa Eliberării Carei – locul III, Memorialul “I. Melinte” – locul III), Vlad Vasian (volei – dublă legitimare Volei Club Zalău), Petrişor Opriş (fotbal – legitimat CS Barcău Nuşfalău (Liga a IV-a) şi Sebastian Ghiran (Lupte Libere – selectat la lotul naţional)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in LUPTE LIBERE