Connect with us

Social

La cules de porumb, dar nu în tarlaua proprie. Doi jibouani au furat peste 800 kg de porumb știuleți

Cât de josnic poți fi, atunci când culegi roadele realizate cu trudă și sudoare de altcineva. Cam așa au fost doi cetățeni ai orașului Jibou, care ieri s-au armat cu mare tupeu și au început să culeagă porumbul de pe o tarla.

Pănă aici, nimic neinteresant. Problema este însă aceea că bărbatul și femeia culegeau pe pământul unui alt cetățean. Proprietarul a fost anunțat de furtul calificat și a sunat de urgență organele abilitate.

Conform Compartimentului de Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul al IJJ Sălaj, jandarmii au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane necunoscute sustrag porumb de pe un teren agricol situat pe raza localității Jibou.

Incidentul a avut loc vineri, 27.11.2020, în jurul orei 16.00. La fața locului, jandarmii au depistat în flagrant un bărbat 33 de ani și o femeie de 32 de ani care transportau porumb cu ajutorul unui motocultor cu remorcă. În urma verificărilor s-a stabilit că porumbul a fost sustras de pe terenul reclamantului. În urma cântăririi, a rezultat cantitatea de 800 kg de porumb știuleți.

Oamenii legii au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, conform articolului 228 Cod Penal, acte ce vor fi înaintate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate și restituit proprietarului de drept.                                  

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Social