Connect with us

DIVIZIA A1

Meci special pentru antrenorul Sorin Pop

Tehnicianul de la SCM Zalău îşi va înfrunta sâmbătă  fosta echipă, la care a antrenat timp de 16 ani. “Am rămas în relaţii bune cu cei de la Baia Mare. Pe teren vom fi adversari, dar după joc rămânem buni prieteni”, spune tehnicianul

Proiectul de la  SCM Zalău a început cu doi antrenori care au făcut performanţă în cariera lor de jucători, la Elcond Zalău. Astfel, la formaţia zălăuană au venit Sorin Pop şi Marius Lazăr, care vor să readucă voleiul zălăuan acolo unde a fost în trecut.

Sorin Pop a ales să vină la SCM Zalău după ce a făcut carieră şi în antrenorat la Explorări Baia Mare. A făcut echipă pe banca tehnică a maramureşenilor cu Marius Botea, timp de 16 ani la rând, dar în vară s-a despărţit de echipa cu care a reuşit performanţe notabile.

Sâmbătă, în cadrul turneului al treilea al Diviziei A1, Sorin Pop îşi va înfrunta echipa la care a antrenat din 2004 şi până în 2020. Pentru prima dată va fi adversar al echipei din Baia Mare. Cu toate că îl leagă multe amintiri de Explorări şi a rămas în relaţii bune cu toţi cei de la Baia Mare, Sorin Pop vrea ca SCM Zalău să obţină toate cele 3 puncte puse în joc.

“Este o situaţia interesantă, ca după atâţia ani să fiu adversar al echipei la care am antrenat timp de 16 ani. Este un meci mai special, dar acum sunt la SCM Zalău şi mă voi concentra pe ce am de făcut la echipa pe care o antrenez. Este un meci important pentru noi, de la care trebuie să obţinem cele 3 puncte. Explorări Baia Mare este echipa mea de suflet şi am o relaţie foarte bună cu cei de acolo şi cu fostul coleg Marius Botea. Am colaborat mulţi ani şi am rămas prieteni. Pentru mine nu a fost uşor în vară să renunţ la Baia Mare şi să vin la Zalău, dar  cei de la Explorări m-au înţeles şi le mulţumesc pe această cale. Pe teren vom fi adversari, dar după vom rămâne aceeaşi prieteni”, ne-a declarat Sorin Pop.

Ca şi antrenor secund la Explorări Baia Mare, Sorin Pop are în palmares un titlu de vicecampion naţional (2011), trei locuri 4 (2006, 2013 şi 2016), două finale de Cupa României (2010, 2016), un loc 2 şi două locuri 3 în Cupa Balcanică.

Din toate punctele de vedere, SCM Zalău este favorită înaintea meciului de sâmbătă, dar trebuie să treacă din nou prin emoţia testării pentru COVID-19. Doar cinci jucători sunt scutiţi de testare, este vorba de cei care au fost infectaţi cu coronavirus înaintea primului turneu. În schimb, cum la Baia Mare au avut COVID-19 aproape toţi jucătorii, echipa nu va mai trebui să se testeze pentru următoarele 3 luni, conform protocolului medical.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1