Connect with us

Administraţie

Debreczeni Dezideriu a depus jurământul de credinţă şi a preluat mandatul de primar al comunei Coşeiu. ”Trecem la treabă pentru a dezvolta comuna”

Ales primar la alegerile locale din 27 septembrie, candidatul de la UDMR şi-a început oficial mandatul de la finalul lunii trecute, când a depus jurământul de credinţă. S-a constituit şi noul Consiliu Local al comunei Coşeiu, iar în cadrul primei şedinţe s-a ales şi viceprimarul, funcţie ce o va deţine tot Paul Boda


După 20 de ani, la cârma Primăriei Comunei Coşeiu s-a consemnat o schimbare odată cu alegerile locale din 27 septembrie. Ioan Meseşan de la PNL a pierdut fotoliul de primar, funcţie pe care a ajuns Debreczeni Dezideriu, candidatul de la UDMR. Noul primar a câştigat alegerile locale cu un procentaj de 37% şi de la finalul lunii trecute a preluat oficial mandatul de primar.

Debreczeni Dezideriu a depus jurământul de credinţă pe data de 23 octombrie, în faţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Sălaj, ceremonie în cadrul căreia s-a constituit şi noul Consiliu Local al comunei Coşeiu.

Paul Boda, viceprimar

În cadrul primei şedinţe de Consiliu Local s-a ales şi viceprimarul comunei. Vechiul şi noul viceprimar este Paul Boda, după o luptă  strânsă, cu alţi doi candidaţi, Alexandru Chiorean de la PNL şi Lucian Andrei Vulpe de la USR-PLUS.

A fost nevoie de două tururi pentru desemnarea viceprimarului, iar în al doilea tur au intrat candidatul de la UDMR şi cel de la USR-PLUS, însă Paul Boda a avut câştig de cauză şi va fi în continuare viceprimarul comunei.

”Acum avem echipa completă. Lăsăm la o parte politica şi toţi trebuie să mergem în aceeaşi direcţie, pentru a dezvolta comuna Coşeiu. Eu sunt primarul tututor cetăţenilor”, spune edilul.

Noua administraţie locală a preluat mai multe proiecte aflate în derulare, pe care Debreczeni Dezideriu vrea să le ducă la bun sfârşit. Primarul are în plan şi alte investiţii extrem de utile pentru comunitate, iar printre priorităţi se află canalizarea.

”Este esenţial să ştim toate demersurile şi să nu ne blocăm. Chiar am discutat cu proiectanţii, cu consultantul, şi vom face în aşa fel încât să le ducem la bun sfârşit. De altfel, când apar ceva oportunităţi noi trebuie să fim pregătiţi şi să accesăm fonduri. Ne interesează în primul rând canalizarea”, spune primarul comunei Coşeiu.

Consiliul Local al Comunei Coşeiu este format din nouă consilieri locali, dintre care trei sunt de la UDMR. PNL şi USR PLUS au câte doi consilieri, iar din partea PSD şi Pro România în consiliul local au intrat câte un consilier.

”Am preluat cu responsabilitate mandatul de primar al comunei Coşeiu. Cetăţenii mi-au acordat încredere la alegerile locale, iar acum ei au aşteptări de la mine. Voi lucra în folosul cetăţeanului şi voi face în aşa fel încât să contribui la dezvoltarea comunităţii noastre. Trecem la treabă pentru că vrem să facem cât mai multe lucruri bune”.

Debreczeni Dezideriu, noul primar al comunei Coşeiu

Componenţa Consiliului Local al comunei Coşeiu:

Paul Boda                            – UDMR

Varga Csaba                       – UDMR

Gal Ioan Zoltan                  – UDMR

Ioan Meseşan                   – PNL

Alexandru Chiorean        – PNL

Somogyi Janos                  – USR – PLUS

Lucian Andrei-Vulpe       –  USR – PLUS

Vasile Bertean                   – PSD

Pusok Levente                  – PRO România

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Administraţie