Connect with us

Actualitate

Bogdan Ilea: “Azi, mai mult ca niciodată, trebuie să ne unim forţele pentru a dezvolta Sălajul”

Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj, este alegerea PNL Sălaj pentru prima poziţie pe lista pentru Senat. „Înainte de orice aş vrea să le mulţumesc colegilor din PNL pentru încrederea acordată prin nominalizarea mea.

A deschide lista propusă de PNL Sălaj pentru Senatul Romaniei este în egală măsură o onoare şi o responsabilitate. Intru în această competiţie ca un om realizat din punct de vedere socio-profesional.

După cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, de profesie sunt avocat şi din 2015 sunt decanul Baroului Sălaj. Pot spune fără urme de îndoială că această cursă, pentru această funcţie, a fost un test al maturităţii, o primă competiţie cu adevărat importantă.

La momentul respectiv, o consideram cea mai importantă pentru că mă definea profesional. Azi, după atâţia ani, vin în faţa sălăjenilor convins fiind că lupta pentru ocuparea fotoliului de senator este cea mai importantă din viaţa mea.

Dacă la momentul respectiv mi-am asumat responsabilitatea faţă de o categorie profesională, cea a avocaţilor, azi îmi asum responsabilitatea în faţa unei comunităţi întregi, comunitatea noastră, a sălăjenilor”, declară Bogdan Ilea.

Liberalul sălăjean consideră că azi, mai mult ca niciodată, echipa PNL şi Sălajul are o şansă importantă.

“Administraţia judeţeană este acum liberală, condusă de Dinu Iancu Sălăjanu, guvernul României este liberal şi după mulţi ani, avem un reprezentant autentic la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, şi anume Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi cred că reprezentanţii sălăjenilor în Parlamentul României vor fi tot liberali. Azi, mai mult ca niciodată, cred că trebuie să ne unim forţele pentru a dezvolta Sălajul. Trebuie să ne gândim la viitor, să ne orientăm în acord cu noile priorităţi ale Uniunii Europene, să utilizăm tehnologiile în scopul creşterii calităţii vieţii sălăjenilor şi poate cel mai important, să reglementăm legislativ toate aceste deziderate. Să ne asigurăm că parlamentarul îşi corelează activitatea cu preşedintele consiliului judeţean şi cu ministrul pentru a atinge un scop comun”, mai spune Ilea.

Deşi urmează o o campanie electorală dificilă, campanie electorală  cu multe restricţii de relaţionare şi în care va fi dificilă relaţionarea cu electoratul, Bogdan Ilea şi echipa PNL va continua să îi informeze pe sălăjeni,  să le prezinte proiectele liberale  şi să îi  convingă că merită încrederea lor.

„Vom încerca să ne vedem cât mai mult în mediul online, vom încerca să explicăm cât mai clar ce ne propunem şi sunt convins că, în 7 decembrie, va trebui să ies din nou public dar de această dată nu să le mulţumesc colegilor pentru nominalizare ci să le mulţumesc sălăjenilor, pentru încredere. Doamne ajută!”.

Bogdan Ilea 

(P.) 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Actualitate