Connect with us

FOTBAL

George Zima reacţionează după derby-ul cu Zalăul: “Pentru mine a fost cea mai urâtă zi din fotbal”


Confirmat cu coronavirus, tehnicianul de la Sportul Şimleu se află încă în izolare şi nu şi-a putut ajuta echipa la partida cu SCM Zalău. A păstrat legătura cu celelalte persoane din conducerea tehnică pe tot parcursul jocului, dar l-a final a răbufnit şi consideră că cele două echipe nu au fost tratate cu aceeaşi unitate de măsură în ce priveşte testarea pentru Covid-19


În zilele premergătoare derby-ului, Sportul Şimleu şi SCM Zalău au semnalat cazuri de COVID – 19. La Şimleu au fost confirmaţi pozitiv patru jucători, dar şi antrenorul George Zima. Tehnicianul se află în izolare şi nu şi-a putut ajuta echipa de pe banca tehnică, însă pe durata jocului a păstrat legătura cu celelalte persoane din staff-ul tehnic.

George Zima a urmărit live jocul pe canalul de youtube al celor de la Sportul Şimleu, iar la final a răbufnit, fiind nemulţumit de modul în care au fost tratate cele două echipe, în ce priveşte testarea pentru COVID – 19.

Victoria Zalăului este meritată, dar nu trebuia să se ajungă să discutăm despre acest aspect, cel puţin nu acum, deoarece acest joc trebuia amânat şi cu siguranţă nu din vina noastră! Timpul nu poate fi dat înapoi, dar nu este corect ca unii să facă o testare şi dacă au pozitivi să fie obligaţi să repete testarea pentru cei negativi, iar alţii nu. Pentru mine a fost cea mai urâtă zi din fotbal, să nu pot conduce echipa de pe margine”, ne-a declarat George Zima.

Cu toate acestea, Sportul Şimleu a încercat să facă faţă partidei, dar în timpul jocului i-a mai pierdut pe Contraş şi Mansour, care au ieşit accidentaţi.

“Este greu să poţi oferi ceva în aceste condiţii si mai mult că noi nu ne-am putut antrena aproape toată saptămâna. Am avut acele momente bune din prima repriză când am reuşit să întoarcem rezultatul, dar până la final am cedat”, spune antrenorul, care a avut de reproşat şi câteva decizii de arbitraj.

“Mă amuză uşurinţa cu care s-a dat lovitură de la 11 m împotriva noastră şi cum la henţul lor din careu s-a lăsat ceaţa pe Meseş”, a precizat Zima.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL