Connect with us

Actualitate

Spitalul din Jibou devine spital suport pentru pacienţii cu coronavirus

În urma unei şedinţe a CJSU Sălaj, s-a luat această decizie ca urmare a situaţiei epidemiologice din judeţ


În ultimele două zile, în judeţul Sălaj s-au înregistrat peste 200 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus.

Mai multe UAT-uri au depăşit rata de 3 infectări la mia de locuitori, printre care şi municipiul Zalău şi oraşul Jibou, masca devenind obligatorie în toate spaţiile publice deschise. În scenariul roşu se află şi comunele Carastelec, Nuşfalău, Sălăţig, Hereclean şi Treznea.

Nici situaţia din spitale nu este una tocmai grozavă, din cauza numărului mare de infectaţi, astfel că în urma unei şedinţe extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a stabilit ca Spitalul Orăşenesc “Dr. Traian Herţa” să devină spital suport pentru pacienţii cu coronavirus.

Astfel, după ce Spitalul Orăşenesc “Prof. Dr. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei a devenit spital suport, iată că şi spitalul din Jibou se va afla pe această listă.

“În urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, desfășurată în data de 22 octombrie 2020, sub coordonarea prefectului județului Sălaj, Marcel Virgil Țurcaș, s-a hotărât includerea Spitalului Orășenesc Jibou ,,Dr. Traian Herța” pe lista cu spitalele suport pentru pacienții depistați pozitiv sau suspecți de îmbolnăvire cu noul coronavirus, aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 555/2020”, se arată în comunicatul CJSU.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Actualitate