Connect with us

FOTBAL

VIDEO. Liviu Antal a marcat din nou pentru Zalgiris

Fotbalistul şimleuan a reuşit să înscrie al şaselea său gol în campionat în victoria obţinută de Zalgiris pe terenul celor de la Banga, echipă aflată pe locul al patrulea


Liviu Antal traversează o perioadă bună în Lituania, fiind al doilea marcator al echipei sale, FC Vilniaus Zalgiris. Fotbalistul şimleuan a ajuns la a şasea reuşită în campionat în duelul pe care echipa sa l-a câştigat în deplasare, pe terenul celor de la Banga, echipă clasată pe locul al patrulea.

Meciul a fost dominat de către Zalgiris, însă, la pauză, vicecampioana Lituaniei avea avantaj minim pe tabelă.

Însă, în partea secundă, Liviu Antal şi compania s-au desprins pe tabela de marcaj, iar tonul l-a dat chiar fotbalistul originar din judeţul Sălaj.

Astfel, la o fază de atac, Liviu Antal a aşteptat inteligent la marginea careului de 16 m, acolo unde a primit o pasă cu capul de la un coechipier şi a reuşit să înscrie din voleu. S-a făcut 0 – 2, pentru ca după numai un minut, Videmont să majoreze avantajul celor de la Zalgiris.

Scorul final a fost stabilit de Kamenar, cel care a punctat pentru 0 – 4 în minutul 86.

În urma acestui rezultat, Zalgiris rămâne pe locul 2, cu 42 de puncte, cu un punct mai puţin decât liderul Suduva.

Golul marcat de Liviu Antal poate fi urmărit în video-ul de mai jos, de la minutul 2.20.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL