Connect with us

TENIS DE MASA

SPECIAL. Demeter Boglarka, românca ce dă lecții de tenis chinezilor, chiar la ei acasă!


Sălăjeanca a fost titulară la catedra de tenis de masă de la CSS Zalău până în anul 2017, după care a ajuns tocmai în China, acolo unde este profesor la Şcoala Internațională “Kang Chiao International School – East China Campus” din Shanghai, dar şi antrnenor la o grupă de începători


Medaliată cu argint la TOP 12, medaliată cu bronz la Campionatul Naţional, bronz la Campionatele Internaţionale ale Ungariei şi Slovaciei, dublu fete – 2003, bronz la dublu fete, junioare III şi nominalizare la lotul naţional sunt câteva dintre performanţele cu care se poate lăuda Demeter Boglarka în perioada petrecută la CSS Zalău.

După încheierea carierei sportive, Demeter Boglarka a devenit profesoară la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, fiind titulara catedrei de tenis de masă până în anul 2017.

A fost ultimul profesor titular al catedrei care recent a dispărut din grila CSS Zalău.

M-a luat prin surprindere faptul că s-a desfiinţat secţia de tenis de masă de la CSS Zalău. În acea sală mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei, mi-am făcut prieteni pe viaţă şi ulterior am antrenat doi ani după terminarea studiilor. M-a întristat vestea, evident. Era nevoie de un profesor specializat pe tenis de masă şi să devină titular, ca secţia să existe în continuare, aparent acest lucru nu s-a putut”, ne-a spus spune fosta titulară a catedrei de tenis de masă de la CSS Zalău.

Din Zalău, în… China!

Era anul 2017 când Demeter Boglarka a dat curs unei oportunităţi de a profesa tocmai în China. De atunci şi până în prezent profesează în cea mai populată ţară din lume, însă nu regretă nimic şi dacă ar fi să mai aleagă odată, ar lua aceeaşi decizie.

“Am fost profesor titular de tenis de masă la CSS Zalău timp de doui ani. În 2017 am avut oportunitatea de a primi şi ulterior accepta o ofertă de a fi profesoară de educaţie fizică şi sport la Şcoala Internaţională în Shanghai, China. A fost o decizie importantă în viaţă mea, care a adus multe schimbări şi toate în avantajul meu, de a creşte şi de a avansa atât pe plan professional, cât şi pe plan personal”, spune tânăra profesoară care la data de 25 octombrie va împlini 29 de ani.

A început al patrulea an şcolar la aceeaşi şcoală

Ajunsă în China în anul 2017, Demeter Boglarka a început să profeseze la o renumită şcoală internaţională, iar de atunci şi până în prezent continuă să profeseze la acea şcoală.

Fosta tenismenă este recunoscătoare pentru şansa pe care a avut-o, iar experienţa trăită în ultimii ani a făcut-o să-şi schimbe viziunea asupra vieţii.

“Îmi place ceea ce fac, o fac cu dedicare şi multă plăcere, aşadar sunt sigură că voi rămâne în învăţământ şi sper ca în cel internaţional, pentru multă vreme. Experienţa din China m-a învăţat multe lucruri importante, m-a schimbat şi mi-a schimbat viziunea asupra vieţii şi valorilor, lucru care nu ar fi fost posibil dacă nu aveam ocazia de a călători atât de mult, de a cunoaşte alte culturi mai de aproape”, a conchis Demeter Boglarka.

 


“Tocmai am început al patrulea an şcolar la aceeaşi şcoală, Kang Chiao International School-East China Campus, unde sunt profesoara de educaţie fizică şi sport la clasele primare I – IV, iar după terminarea orelor am grupe de începători la tenis de masă, tot în cadrul şcolii”.

Demeter Boglarka


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in TENIS DE MASA