Connect with us

FOTBAL

VIDEO. Se poate şi în Liga a III-a. Sportul Şimleu a urcat pe podium!


După mai bine de o jumătate din tur, elevii lui George Zima au reuşit să ajungă surprinzător pe podium în Seria a X-a din Liga a III-a! Azi, şimleuanii au învins Luceafărul Oradea şi au urcat pe locul 3, chiar înaintea derby-ului judeţean cu SCM Zalău de săptămâna viitoare


Ajunsă în al treilea eşalon cu puţină şansă, gruparea de la poalele Măgurii arată că are potenţial.

Deşi beneficiează de un lot alcătuit în majoritate din jucători tineri şi – cel mai important – din jucători originari din Sălaj, Sportul Şimleu face o figură foarte frumoasă.

După două victorii şi două egaluri în primele cinci runde din Seria a X-a a Ligii a III-a, elevii lui George Zima au continuat şi azi seria pozitivă din actuala stagiune.

Sigur, adversara şimleuanilor a fost codaşa Luceafărul Oradea, dar cine ar fi crezut că campioana Sălajului va fi una dintre formaţiile aflate din plutonul fruntaş!?

În întâlnirea de pe Stadionul MĂGURA, drumul spre victorie a fost deschis de George Pop încă din primele minute, pentru ca Mansour să dubleze avantajul sălăjenilor până la pauză, după o superbă lovitură de cap.

Au fost 45 de minute foarte bune pentru George Contraş şi compania, care pe lângă cele două goluri au avut şi alte bune oportunităţi de a înscrie.

În repriza secundă, amfitrionii  au prea au mai avut ocazii de gol şi mingea a intrat doar în poarta lor. Astfel, la doar trei minute după revenirea de la vestiare, bihorenii au redus din diferenţă prin nou-intratul Sorin Ban şi Luceafărul a început să spere. A urmat un joc de luptă, cu puţine realizări la cele două porţi. În ultimul sfert de oră, cel mai important moment a fost cel din minutul 78, când căpitanul oaspeţilor – Nicolae Gunie – a fost eliminat, fiind trimis la vestiare.

S-a terminat 2 – 1 şi Sportul Şimleu – cu 8 titulari din Sălaj – bifează astfel al treilea succes din acest tur. Beneficiind şi de victoria reuşită de SCM Zalău la Bistriţa, echipa condusă de Ioan Gurzău a ajuns surprinzător pe podium, la doar două puncte faţă de primul loc! Totul, într-o etapă în care SCM Zalău a preluat fotoliul de lider!

La finalul săptămânii viitoare, pe Stadionul Municipal, cele două formaţii sălăjene se vor duela într-un joc de zile mari!

 


Sportul Şimleu – Luceafărul Oradea 2 – 1 (2 – 0)

Au marcat: George Pop (‘4) şi Gueye Mansour (’24), respectiv Sorin Ban (’48)

Sportul: Paul Cosma – Silviu Crişan, Ismael Guiti, Gabriel Caba, Luigi Pop, George Pop, George Contraş, Bogdan Ciaca (cpt.), Adelin Neaga, Marius Leitan şi Gueye Mansour. Rezerve: Sipos Jozsef – Bogdan Oltean, Răzvan Pop, Dan Martin, Alex Crişan, Zoltan Lazăr, Olimpiu Ardelean, Alex Cătuna şi Vlad Pop. Antrenor: George Zima. Delegat: Romeo Oltean

Luceafărul: Felix Mihelea – Nicolae Gunie, Flaviu Drăgan, Darius Marina, Raul Ştef, Carlos Covaciu, Marius Balogh,  Darius Gheban, Denis Laza, Alexandru Jurcuţ şi Răzvan Toderici. Rezerve: Robert Răileanu – Raul Tămaş, Rareş Pintilie, Erik Higyed, Andrei Baicu, Roland Novak şi Sorin Ban. Antrenor: Ioan Pap-Deac; Delegat: Teodor Biriş

Cartonaş roşu (’78): Nicolae Gunie


 

 

Sursa video:  Facebook – C.S. Sportul “2007” Simleu Silvaniei

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL