Connect with us

Administraţie

Gal Mate Istvan, noul primar al comunei Almaşu: “Lumea şi-a dorit schimbare. Am fost votat şi de foarte mulţi români”


După 10 ani, în comuna Almaşu s-a schimbat primarul, locul liberalului Emil Dănuţ Ţuruca fiind luat de Gál Máté István de la UDMR. Bătălia între cei doi a fost strânsă, diferenţa fiind de 54 de voturi. Noul primar vine cu gânduri bune şi vrea să dezvolte toate cele nouă sate aparţinătoare comunei ce face parte din Țara Călatei


Alegerile locale au trecut, dar discuţiile pot continua, mai ales  în comunităţile în care s-au produs schimbări. Şi în Almaşu s-a optat pentru o schimbare, astfel că după 10 ani în care administraţia locală a fost condusă de Emil Dănuţ Ţuruca de la PNL, acum frâiele comunităţii vor fi preluate de Gál Máté István (originar din satul Jecubu) de la UDMR.

Bătălia între cei doi a fost strânsă, iar candidatul de la UDMR a câştigat cu un avans de 54 de voturi, faţă de candidatul de la PNL. Asta după ce în 2016 a fost  invers, iar Emil Dănuţ Ţuruca a obţinut mandatul de primar, la 63 de voturi diferenţă faţă de Gál Máté István.

 “A fost o bătălie strânsă, dar am reuşit să câştig datorită faptului că am mers şi am discutat cu oamenii din toate cele nouă sate pentru a vedea nevoile lor şi neajunsurile”, ne-a declarat Gál Máté István, care a câştigat funcţia de primar cu un procent de 43%.

Noul primar vrea să continue dezvoltarea comunei şi şi-a fixat unele priorităţi. Pe termen scurt vrea ca în toate satele să fie existe reţea de apă, drumurile să fie asfaltate, iar clădirile publice ce nu au fost reabilitate să fie puse la punct.

“Trebuie să formăm o echipă bună. Consilierii sunt foarte importanţi, dar şi colegii din Primărie, cu care vrem să continuăm proiectele care sunt deja în derulare, dar din păcate sunt în întârziere. Oamenii nu cer multe, dar sunt unele lucruri care trebuie făcute urgent. Avem de renovat unele cămine culturale şi aducţiunea de apă. Oamenii vor să se facă peste tot infrastructura. Mai sunt două  drumuri comunale care nu sunt asfaltate, pentru care  s-a depus proiect de doi ani, s-a făcut licitaţie şi a fost desemnat constructorul, dar nu înţeleg de ce nu s-au început lucrările. Este prioritar pentru mine să asfaltăm aceste două drumuri comunale. Sunt foarte multe probleme de rezolvat, dar pas cu pas sperăm să le rezolvăm. Voi lucra pentru dezvoltarea comunei cu maximă seriozitate”, a mai spus noul primar.

Gál Máté István  a început să se intereseze de stadiul proiectelor care sunt în implementare şi în acest sens a fost la unii proiectanţi şi la constructori.  În mandatul 2020 – 2024, noul primar vrea să implementeze şi o reţea de canalizare.

“Pe termen mediu sunt ceva proiecte mai mari, pentru canalizare. Sunt două proiecte depuse pentru Mesteacănu şi Almaşu, care stagnează, din cauză că vechea administraţie nu a fost capabilă să ducă la bun sfârşit proiectul. Acesta nu este pus pe SEAP şi nici nu este licitat”, precizează Gál Máté István.

În ce priveşte componenţa Consiliului Local, UDMR va avea cinci consilieri, PNL va avea 3 consilieri, de la PSD vor fi doi consilier, iar de la PNŢCD va fi un consilier. În zilele următoare se va stabili şi persoana care va ocupa funcţia de viceprimar.

“Nu a mai fost un vot pe criterii etnice. Fiind maghiar, foarte mulţi români m-au votat, fiindcă şi-au dorit o schimbare şi un nou început după 10 ani. Ei au tras concluziile ce s-a făcut bine şi ce nu s-a făcut în comună. Eu le mulţumesc celor care mi-au acordat încredere şi îi asigur pe cetăţeni că voi fi primarul tuturor”.

Gál Máté István – primarul comunei Almaşu

Mai multe pe acest subiect, în ediţia suplimentul Ştirile din Sălaj, care a apărut miercuri, 14 octombrie, alături de ziarul Sportul Sălăjean.

 


Rezultatele finale la alegerile locale din comuna Almaşu:

                Primărie:

Gal Mate Istvan (UDMR) – 495 voturi

Emil Dănuţ Ţuruca (PNL) – 441 voturi

Gligor Corda (PSD) – 156 voturi

Claudiu Sabou (ALDE) – 42 voturi

Nicolae Pop (independent) – 20 voturi

 

                Consiliul Local – 11 consilieri:

UDMR: 411 voturi (36,69 %) – 5 consilieri

PNL: 315 voturi (28,12 %) – 3 consilieri

PSD:  165 voturi (14,73 %) – 2 consilieri

PNŢCD:  85 voturi (7,58 %) – 1 consilier

Partida Romilor “Pro Europa”:  55 voturi (4,91 %)

ALDE: 32 voturi (2,85 %)

Nicolae Pop:  21 voturi (1,87 %)

PMP:  20 voturi (1,78 %)

Alianţa USR PLUS:  16 voturi (1,42 %)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Administraţie