Connect with us

FOTBAL

Doliu în fotbalul sălăjean. S-a stins din viaţă un fost jucător emblematic de la Armătura Zalău


O veste tristă s-a abătut asupra fotbalului sălăjean în dimineaţa zilei de 16 octombrie. Fostul fotbalist al Armăturii Zalău – Ioan Taşnadi, s-a stins din viaţă la vârsta de 63 de ani


Doliu în fotbalul sălăjean. Un important jucător al Armăturii Zalău, din perioada anilor 80 s-a stins din viaţă. Este vorba de Ioan Taşnadi, cel care a trecut în nefiinţă la vârsta de 63 de ani, din cauza unor probleme cardiace.

A jucat mai bine de patru ani la Armătura Zalău, în perioada 1983 – 1987 când echipa zălăuană activa cu succes în liga secundă. Ioan Taşnadi a venit sub Meseş de la Arieşul Turda, unde a jucat tot la nivelul Divizie B.

La Armătura a fost coleg de generaţie cu Marcel Lazăreanu, Ioan Gheţe, Grigore Marian, Mihai Bumbuţ, Aurel Petrean, Emil Terheş, Zoltan Ardelean, Mate Gyula,  Grigore Păşcuţă, Ovidiu Darie, Radu Petruţiu, Dumitru  Crişan, Florin Pop, Vasile Dobrău, Traian Bode, Gheorghe Bumbuţ, Grigore Boca, Costel Nuţu sau Romeo Predeanu.

După perioadă bună petrecută la Armătura Zalău, Ioan Taşnadi a mai evoluat şi la Laminorul Zalău, în Divizia C, echipă la care şi-a încheiat cariera la doar 32 de ani.

La ambele echipe l-a avut antrenor pe Dorin Barbu, cel care a insistat pentru transferul său de la Turda.

“Este o veste tristă pentru fotbalul din Sălaj. Îmi amintesc foarte bine perioada respectivă când l-am adus de la Arieşul Turda la Armătura Zalău. Îl cunoşteam ca şi jucător şi am insistat să îl aducem la noi echipă. A jucat aproximativ 4 ani la Armătura Zalău. Era un jucător foarte bun, care a dat echilibru la linia de mijloc. Închidea bine, ajuta apărarea, avea travaliu, într-un cuvânt spus, era un jucător inteligent în joc. Era titluar şi a pus umărul la clasările bune pe care le-a avut echipa în perioada respectivă”, a spus Dorin Barbu pentru Sportul Sălăjean.

Şi după ce şi-a încheiat cariera de fotbalist, Ioan Taşnadi a continuat în fenomenul fotbalistic şi ani la rând a fost arbitru în ligile judeţene.

Cariera de fotbalist l-a ajutat, astfel că  simţea bine jocul în teren şi era considerat unul dintre cei mai buni arbitri din Liga a IV-a.

A fost şi în cărţile promovării în lotul divizionar, dar vârsta nu l-a mai ajutat să facă carieră şi în meseria de arbitru.

Până acum vreo 4 ani, Ioan Taşnadi făcea parte din corpul observatorilor de la AJF Sălaj, fiind delegat la meciuri din Liga a IV-a şi Liga a V-a.

A fost căsătorit şi avea o fată, care de mulţi ani era stabilită în Statele Unite ale Americii.


FC Armătura Zalău 1985:

Rândul de sus: Dorin Barbu (antrenor secund), Ioan Gheţe, Mihai Bumbuţ, Dorin Marta, Mircea Cojocaru, Aurel Petrean, Liviu Berinde, Emil Terheş, Vasile Feher şi Alexandru Constantinescu (antrenor)

Rândul din mijloc: Romică Predeanu, Robert Nagy, Ovidiu Darie, Grigore Boca, Grigore Păşcuţă şi Ioan Dascălu

Rândul de jos: Ioan Meleg, Ioan Taşnadi, Costel Nuţu, Florin Pop, L . Marian şi Eugen Crişan


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL