Connect with us

Social

FOTO – VIDEO. Eroul zilei în Sălaj. Câine salvat de la o moarte cruntă


Doi sălăjeni au devenit adevăraţi eroi azi, după ce au intervenit la stingerea unui incendiu violent, dar mai ales pentru salvarea unui patruped aflat în lanţ devenit victima unui incendiu ce se extindea cu repeziciune 


Angajat la o spălătorie aflată la ieşirea din satul Borla, Florin Porumb – cunoscut în zonă ca şi “Pemi” – a luat azi rolul unui mic erou. Undeva în jurul orei 15.30, se afla la serviciu. La un moment dat, a văzut în apropiere fum.

Alături de încă un coleg – mecanic la autoservice-ul din aceeaşi curte – a plecat de urgenţă la faţa locului. La vreo 200 de metri distanţă, într-o gospodărie, izbucnise un incendiu. A deschis camera video a telefonului, după care el şi colegul său au intervenit la stingerea flăcărilor, care începuseră deja să se extindă la acoperişul casei din vecinătate!?

Intervenţia celor doi a fost una salutară, cu atât mai mult cu cât proprietarii erau plecaţi de acasă.

Primul pas a fost salvarea unui câine aflat în lanţ, chiar în apropierea unui atelier care acum ardea ca o torţă.

“Îi stiu pe proprietari, dar şi pe câine – un câine mare, fioros, de care orice om din sat se speria. De data aceasta, însă, câinele era blând, foarte blând. Era speriat la maxim, avea spume la gură, iar din blana lui ieşea deja fum. În timp ce îl eliberam din zgardă am suferit şi eu unele arsuri pe mâini. Nu a contat asta, chiar mi-a fost milă de bietul animal”, a spus Florin Pemi pentru Ştirile din Sălaj.

 

Actele de curaj ale celor doi au continuat. Văzând că din acoperişul casei vecinului iese fum, cei doi am urcat în pod şi au aruncat găleţi cu apă.  “Din păcate, nu prea am găsit surse de apă. Am găsit până la urmă un butoi de vreo 100 de litri, de unde am putut arunca apă cu găleţile”, precizează salvatorul.

Între timp, la faţa locului şi-au făcut prezenţa şi alte persoane. Au început să dea ajutor şi alţi câţiva oameni, vecini, dar şi viceprimarul şi primarul comunei Bocşa – Demyen Istvan!

Intervenţie promptă a cetăţenilor a oprit extinderea flăcărilor şi au stabilit incendiul. După vreo 15 minute, la gospodăria incendiată de la Borla şi-au făcut prezenţa şi pompierii militari de la Punctul de Lucru Sărmăşag şi Detaşamentul Zalău. Greul trecuse deja…

Sătenii, în frunte cu vicele şi primarul şi, în special, cu cei doi salvatori ai câinelui  – care au făcut şi primele demersuri pentru stingerea incendiului, pot dormi liniştiţi. Au făcut azi o faptă mare!

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Social