Connect with us

DIVIZIA A1

Trei jucători de la Volei Municipal Zalău s-au transferat la Steaua!

În noul sezon, George Gavriz, Alxandru Muscină şi Gabriel Ghionea au ales să joace la formaţia din capitală, acolo unde au mai evoluat în anii trecuţi, înainte de a ajunge la Volei Municipal. La Steaua s-a reîntors şi Dan Duroaia, cel care a fost statistician la formaţia zălăuană


Conducerea de la Volei Municipal Zalău anunţa că vor înscrie echipa în Divizia A2, deşi formaţia zălăuană este în stare de suspendare şi este ca şi desfiinţată. Văzând toate problemele din ultima perioadă, toţi jucătorii au plecat de sub Meseş, dar nu înainte de a acţiona clubul în istanţă pentru neplata salariilor.

Majoritatea voleibaliştilor au semnat deja angajamente pentru noul sezon, iar trei jucători au decis să semneze cu Steaua Bucureşti. Chiar dacă este o nou-promovată, gruparea din capitală s-a întărit şi a apelat la jucători cu experienţă, astfel că i-a adus de la Volei Municipal Zalău pe Alexandru Muscină, Gabriel Ghionea şi George Gavriz.

Toţi au mai jucat şi în trecut la Steaua, iar acum revin la formaţia din capitală. Dacă George Gavriz şi Alexandru Muscină au evoluat la Steaua în sezonul 2018 – 2019, Gabriel Ghionea a mai fost la formaţia stelistă în perioada 2016 – 2018.

Tot la Steaua a plecat şi Dan Duroaia. Dacă la Volei Municipal Zalău a fost statisticianul echipei, la Steaua Bucureşti a fost anunţat antrenor secund, urmând să facă echipă cu principalul Silviu Oancea.

În această vară, nou-promovata a reuşit să îl transfere şi pe internaţionalul Ciprian Matei. În ultimul sezon, Ciprian Matei a jucat pentru Arcada Galaţi, iar în sezonul 2018 – 2019 a fost jucătorul celor de la Volei Municipal Zalău.

Dintre jucătorii care au mai jucat la Zalău în sezonul trecut, Leo Dal Bosco a semnat cu SCM, Cristian Bartha a ajuns la Craiova, iar Ovidiu Darlaczi la Arcada Galaţi. Şi finlandenzul Sauli Sinkkonen s-a decis în ce priveşte viitorul său, urmând să joace în Estonia, la Saaremma VK.

Pentru Andrei Spînu şi Şerban Paşcan, sezonul 2019 – 2020 a fost ultimul în cariera de sportivi de performanţă, cei doi alegând să se retragă.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1