Connect with us

FOTBAL

Final nebun. Sportul Şimleu a câştigat la Someşul Dej, după două goluri marcate în ultimele secunde!

După ce a condus cu 1 – 0, Sportul Şimleu a cedat iniţiativa, iar cei de la Someşul Dej au preluat conducerea. Însă, în ultimele minute, Dănuţ Contraş şi Marius Leitan (penalty) au marcat pentru o victorie “nebună” a Şimleului


După eliminarea dramatică din Cupa României, atenţia şimleuanilor se îndreaptă doar spre campionat, iar în etapa a V-a, băieţii lui George Zima s-au deplasat la Vad, pentru duelul cu Someşul Dej.

Ambele echipe sunt nou-promovate în Liga a III-a, astfel că meciul era deschis oricărui rezultat.

Partida a început excelent pentru şimleuani, iar după un dribling de efect în banda stângă, Dănuţ Contraş a pasat pentru George Pop care a centrat perfect pentru Luigi Pop, iar tânărul mijlocaş a deschis scorul cu o lovitură de cap. Avantajul şimleuanilor nu a durat prea mult, iar dejenii au reuşit să restabilească egalitatea pe tabelă, graţie golului înscris de Ionuţ Dobrea.

Prima repriză s-a încheiat la egalitate, scor 1 – 1.

În partea secundă, cei de la Someşul Dej au reuşit să înscrie şi golul 2, iar dejenii aveau speranţe mari că vor reuşi să obţină al doilea succes din Liga a III-a, 2 – 1 pentru gazde fiind şi scorul din minutul 90.

Doar că, finalul a fost unul de basm pentru Sportul Şimleu şi unul de coşmar pentru Someşul Dej.

Astfel, în prelungirile partidei, după o lovitură liberă din lateral dreapta, mingea ajunge la Dănuţ Contraş care din unghi trimite un şut năprasnic care s-a oprit în plasa portarului dejean, iar scorul era 2 – 2.

Dejenii au repus mingea în joc, însă, au pierdut rapid posesia, iar Alex Cătuna a pasat excelent pentru Gueye Mansour care a scăpat singur spre poarta adversă şi nu a putut fi oprit decât prin fault. Cum faultul a avut loc în careu, Sportul Şimleu a primit lovitură de la 11 m în ultimul minut de joc.

Marius Leitan a fost cel care şi-a asumat responsabilitatea şi a transformat cu “sânge rece” pentru o victorie nebună a Şimleului la Dej.

Pentru Sportul Şimleu este a doua victorie din campionat, după succesul obţinut pe teren propriu în faţa celor de la CSM Satu Mare. În urma acestui, băieţii lui George Zima urcă pe locul 4 în clasament, la egalitate de puncte cu Gloria Bistriţa, formaţia de pe locul 3 care în această etapă a remizat, scor 0 – 0 pe terenul Luceafărului Oradea.

În această etapă, în această seria a mai avut loc duelul dintre Progresul Şomcuta Mare şi CSC Sânmartin, în timp ce SCM Zalău – Minaur Baia Mare şi CA Oradea – CSM Satu Mare au fost amânate din cauza problemelor cu coronavirus de la echipele din Satu Mare şi Maramureş.

 


Someşul Dej – Sportul Şimleu 2 – 3 (1 – 1)

Au marcat: Luigi Pop (‘3), Dănuţ Contraş (’90+1) şi Marius Leitan (’90+2-pen.)

Sportul: Sipos Jozsef – Silviu Crişan, Marius Leitan, Ismael Guiti, Gabriel Caba, Bogdan Ciaca, George Pop, Luigi Pop, Dănuţ Contraş, Adelin Neaga şi Gueye Mansour. Rezerve: Paul Cosma – Alex Cătuna, Bogdan Oltean, Răzvan Pop, Olimpiu Ardelean, Bodis Istvan, Sebastian Pop, Vlad Pop şi Lazar Zoltan. Antrenor: George Zima


 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Andrei Simleu

    10 October 2020 at 18:57

    Cu rezervele batem in deplasare cu titularii pierdem acasa. Felicitari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL