Connect with us

Social

O femeie de afaceri din Cluj, bătută de un sălăjean revenit acasă din Anglia


Pentru că și-a “permis” să îl claxoneze în trafic, un bărbat din comuna Cuzăplac a înjurat-o, a prins-o de gât și chiar a lovit-o de mai multe ori cu picioarele pe femeia în vârstă de 57 de ani, care acum își caută dreptatea în instanță


O clujeancă de 57 de ani a fost recent victima unui “șmecheraș” de Sălaj, care recent revenise acasă din Anglia. Femeia are afaceri în municipiul Cluj-Napoca, dar pe timpul verii locuiește în localitatea Gălășeni (comuna Cuzăplac).

Pe data 28 septembrie, ea a fost rugată de membrii unei familii de rromi din sat să îi ducă cu mașina până la dispensarul uman din centrul comual, deoarece copilul lor trebuie să facă un vaccin.

Pe raza localității Petrind, un individ cu jeep negru s-a oprit în mijlocul drumului și a început să discute cu cineva din zonă. Supărată că îi fusese blocat drumul spre Cuzăplac, clujeanca a claxonat de mai multe ori, moment în care șoferul jeep-ului a început să îi adreseze femeii cuvinte grele.

Într-un final, femeia și-a putut continua drumul. Când parca în fața dispensarului, clujeanca a fost ajunsă însă de tânărul cu jeep, care și-a reluat potopul de înjurături. Furioasă, femeia a intrat în polemică și i-a întors cuvintele urâte. Decizie total greșită luată de șoferiță, deoarece sălăjeanul și-a ieșit atunci din minți. A luat-o de gât pe femeie, după care a lovit-o cu picioarele de mai multe ori. Salvarea victimei a venit de la rromul pe care îl aduse la dispensar, cel care l-a înfruntat pe agresor.

Victima s-a dus la Postul de Poliție din Cuzăplac, unde nu era nimeni. A mers atunci la Primărie, acolo unde femeia a făcut criză de panică, fiind nevoie de intervenția Ambulanței, care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Între timp, polițiștii au început cercetările și l-au identificat pe agresor, e vorba de un bărbat din satul Tămașa (comuna Cuzăplac), cel care venise din Anglia și care își închiriase mașina de la o firmă din Baciu. Acum, agresorul riscă dosar penal, cu atât mai mult cu cât victima și-a scos certificatul medico-legal de la IML Cluj și vrea să își găsească dreptatea în instanță.

 

 

Sursa foto: imagine cu caracter informativ

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Social