Connect with us

JUNIORI

CSS Zalău şi Academia de Volei “Marius Lazăr”, cu câte două echipe în Campionatul Naţional de Speranţe

Cele două cluburi de volei din judeţul Sălaj vor participa în noul sezon cu două echipe fiecare la categoria de vârstă speranţe. CSS Zalău A, CSS Zalău B, Academia de Volei “Marius Lazăr” A şi Academia de Volei “Marius Lazăr” B sunt echipele care alcătuiesc Seria F


După ce s-a publicat componenţa seriilor şi programul echipelor de volei aferente categoriilor de vârstă juniori şi cadeţi, recent s-a făcut public şi programul celor mai mici, respectiv speranţe şi minivolei. În ceea ce priveşte Campionatul Naţional de Speranţe, nu mai puţin de 25 de echipe, împărţite în 6 serii.

Interesant este faptul că începând din acest sezon, atât CSS Zalău, cât şi Academia de Volei “Marius Lazăr” vor participa cu câte două echipe. Cele patru echipe vor forma Seria F şi dacă totul va decurge conform programului, primul turneu va avea loc în perioada 23 – 24 octombrie.

Se califică la turneul semifinal echipele clasate pe primele două locuri, dar şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea.

Ambele cluburi au fost nevoite să trimită notificare la Federaţie cu numele jucătorilor care se află în componenţa ambelor echipe. De precizat faptul că dacă o echipă se califică, se pot lua jucători şi de la cealaltă echipă. Concret, dacă CSS Zalău A şi Academia de Volei “Marius Lazăr” A se califică, atunci la cele două echipe pot lua jucători şi de la CSS Zalău B, respectiv Academia de Volei “Marius Lazăr” B.

“Am mai mulţi copii legitimaţi şi am zis că merită o şansă. Copiii îşi doresc să facă mişcare şi era păcat să îi opresc pentru că nu ar avea loc şi atunci am zis că mai bine facem două echipe. Nu poţi să ştii niciodată cine creşte în valoare de la un an la celălalt pentru că ei încă sunt micuţi. Va fi o serie interesantă pentru că vom fi doar noi şi CSS Zalău. Obiectivele clubului sunt de a ajunge cât mai sus posibil la toate categoriile de  vârstă”, ne-a declarat Marius Lazăr.

Din acelaşi considerent s-a luat decizia formării echipei a doua şi la CSS Zalău. Astfel, toţii copiii vor avea ocazia să joace şi să se remarce.

“Avem două echipe la Speranţe. Facem şi economii pentru că nu vom avea atâtea deplasări. Am avut şi mulţi copii şi atunci am putut să facem două echipe. Dacă facem selecţie şi rămân copii deoparte, o să îi pierdem şi ne-am gândit că e mai bine să facem două echipe, astfel încât să poată juca toată lumea. Rămâne de văzut ce activitate va fi acum cu pandemia asta. Nu ştiu dacă se va juca, cred că programul este mai mult orientativ. Plus că dacă ni se va cere testul covid înainte de meci, e mai greu să putem juca. La nivel de copii nu ne putem permite astfel de teste”, ne-a declarat Dorian Faur.

Şi la minivolei s-au stabili grupele campionatului 2020 – 2021. CSS Zalău şi Academia de Volei “Lazăr Marius” fac parte din Seria G, alături de CSS Lapi Dej şi CSS 2 Baia Mare. Se califică pentru faza semifinală I echipele clasate pe primele două locuri şi cele mai bune patru echipe clasate pe locul 3.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in JUNIORI