Connect with us

Ştiri din Sălaj

Primarul Septimiu ŢURCAŞ, o certitudine pentru şimleuani

Duminică, 27 septembrie 2020, s-au desfăşurat alegerile locale. În oraşul Şimleu Silvaniei, 3.258 de votanţi (din 5.641) l-au ales în funcţia de primar pe independentul Septimiu ŢURCAŞ, susţinut de PNL.

Acesta a fost urmat de către Cristian Ioan Opriş, candidat PSD (937 voturi) şi de către Dan Pop Silvăşan, candidat Pro România (612 voturi). Astfel, Septimiu Ţurcaş se află în fruntea comunităţii şimleuane din anul 2004. În acest context, am realizat acest interviu.

– Domnule Septimiu Ţurcaş, vă felicit pentru faptul că şimleuanii v-au ales pentru a cincea oară, consecutiv, în funcţia de primar! În urmă cu peste 16 ani, în 20 iunie 2004, aţi devenit, pentru prima dată, primarul urbei de la poalele Măgurii Şimleului, în cel de-al doilea tur de scrutin, la care au participat mulţi tineri. Atunci, în interviul de la miezul nopţii, faţă de votul acestora, mi-aţi declarat, printre altele: „au crezut în victoria tinereţii lor, iar eu sunt exponentul acesteia. Şi, pentru că reprezint speranţa unei noi generaţii, ei mi-au dat girul lor pentru o nouă administraţie a urbei de sub Măgura silvană”. Acum, ce credeţi că v-a propulsat, din nou, în învingător?

Dacă în 2004 Septimiu Ţurcaş putea să fie o speranţă pentru o nouă generaţie, era pentru faptul că administraţia avea nevoie de o revigorare. Şi, spre bucuria mea, şimleuanii mi-au acordat încrederea. S-au dus cu speranţă pe candidatul Septimiu Ţurcaş. Cred că în cei 16 ani, Septimiu Ţurcaş, fără lipsă de modestie, şi-a făcut datoria faţă de şimleuani. Şi, de fiecare dată, într-o comunitate normală, oamenii îşi aleg reprezentantul comunităţii care se străduie să facă ceva pentru ei. Nu-l aleg nici pe cel mai cu experienţă, nici pe cel mai vârstnic, nici pe cel mai tânăr, nici pe cel mai frumos, nici pe cel mai urât. Ci, aleg o speranţă. Dacă ceea ce se întâmplă în comunitatea lor nu este direct proporţional cu dorinţele lor, aleg o certitudine. Cred că Septimiu Ţurcaş a fost o certitudine şi acesta a fost motivul principal pentru care, şi astăzi, peste 60 % dintre cei care au participat la vot au ales, dintre cei cinci candidaţi, ca primar, pe Septimiu Ţurcaş.

– Cum vedeţi parcursul din această campanie electorală pentru alegerea primarului din oraşul Şimleu Silvaniei?

Fiecare a făcut campanie cum a considerat că este mai bine sau, să fiu mai concret, campania fiecăruia cred că este oglinda sufletului pe care îl are. Dacă unii au considerat că ceea ce au ei în interiorul sufletului, adică multă mizerie, înseamnă reprezentativ în campanie pentru ei, aşa au făcut. Noi ne-am străduit să facem o campanie frumoasă, curată şi să nu ne coborâm la un nivel foarte jos pe care au încercat unii să-l aducă în prim plan, în această campanie.

– Sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat în aceşti 16 ani, împreună cu echipa dumneavoastră? Care ar fi unele dintre reuşite?

Răspunsul este simplu. Sunt foarte mulţumit şi nemulţumit. Adică, sunt foarte mulţumit pentru proiectele importante pe care am reuşit să le implementăm sau care sunt în implementare. Şi, pot să vă dau nenumărate exemple pe sănătate, pe învăţământ, pe cultură, pe infrastructură. Şi, nemulţumit pentru proiectele care, încă, nu s-au implementat. Şi, vă dau exemple, precum: Cetatea Báthory, canalizarea oraşului, extinderea reţelei de distribuţie cu apă şi canal sau reabilitarea reţelei de distribuţie de apă şi canal. Sunt mulţumit că am reuşit un parteneriat cu o firmă, ca să introducem gaze pe multe dintre străzile oraşului. Iar ca nemulţumire, faptul că pe strada 22 Decembrie 1989, o stradă importantă a oraşului, nu avem gaze deloc, iar canalizare, doar pe o jumătate din această stradă.

– Ce aşteptări aveţi de la noii aleşi, de la viitorul Consiliu Local?

Eu n-am aşteptări, eu consider că ei au obligaţii. Cred că viitorul Consiliu Local trebuie să se implice aşa cum se cuvine şi în mod legal, pentru binele comunităţii noastre. Reprezentanţii de dreapta va trebui să respecte majoritatea pe care şimleuanii au dat-o. Aşteptările mele de la oamenii care au câştigat alegerile sunt normale, legate de proiecte, de implicarea lor în proiecte apropiate de dorinţele şi de necesităţile şimleuanilor. Şi o mai bună colaborare între cei care i-au trimis în Consiliul Local şi Executiv, respectiv, primarul ales şi viceprimarul care va fi propus în prima şedinţă de Consiliu Local.

– Domnule primar, în oraş au existat de-a lungul timpului diferite publicaţii ale administraţiei locale, prin care era etalată întreaga activitate. Citindu-le, şimleuanii şi nu numai, aflau despre: atribuţiile celor din Primărie şi Consiliul Local; hotărârile luate şi folosirea banilor publici; concursuri, licitaţii şi concesionări; servicii oferite cetăţenilor; extrase din legi de mare interes etc. Veţi relua o astfel de editare sau veţi merge pe o variantă online, pe site-ul oficial al Primăriei, pe facebook sau pe TV-cablu?

Domnule profesor, asta este o întrebare pe care ar trebui să v-o întorc. Vă spun şi de ce. Pentru că, dumneavoastră aţi fost, în toţi aceşti ani, omul care a făcut legătura dintre ceea ce se întâmplă în Şimleu şi aţi adus, prin intermediul presei, toate lucrurile care se întâmplă, aţi făcut într-un fel istoria oraşului. Iar răspunsul la această întrebare cred că este la dumneavoastră. Dacă aveţi disponibilitate să ţineţi vie o astfel de publicaţie, eu, ca primar, vă garantez că voi da tot sprijinul logistic, încât această publicaţie să existe. Dar cum fiecare trebuie să se ocupe de ceea ce se pricepe mai bine, eu o să mă ocup de administraţie, iar dumneavoastră sau alţi oameni, sau tineri pe care-i putem polariza să facă o revistă, un cotidian, cred că spun prea mult, un ziar lunar sau de patru ori pe an, cred că ideea este binevenită. Aşa că, mingea este în terenul dumneavoastră!

– Care sunt gândurile primarului Septimiu Ţurcaş către toţi şimleuanii?

Primul gând care-mi vine în minte este cel de recunoştinţă, de mulţumire pentru toţi aceia care şi-au exprimat votul pentru Septimiu Ţurcaş, ca primar, pentru Dinu Iancu Sălăjeanu, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, pentru Partidul Naţional Liberal, la nivel local, cât şi la nivel de judeţ. Apoi, pentru cei care au considerat că alt primar va fi potrivit pentru oraşul Şimleu Silvaniei, lucru care se întâmplă de fiecare dată şi la fiecare alegeri, le garantez că voi fi primarul lor şi voi fi foarte deschis la tot ceea ce înseamnă gânduri bune şi condiţii pentru dezvoltarea oraşului. Şi, vă garantez că, voi fi foarte deschis la orice proiect benefic comunităţii noastre şi care va fi adus în Consiliul Local, indiferent că iniţiatorul face parte din Partidul Naţional Liberal, UDMR, USR, Pro România sau, chiar, PSD.

– Mulţumindu-vă pentru acest interviu, vă urez multă sănătate şi succes în fiecare activitate!

– Şi eu vă mulţumesc! Vă doresc şi dumneavoastră multă sănătate şi putere de muncă! Garantez, tuturor şimleuanilor, că voi rămâne acelaşi om pe care l-au cunoscut şi-l cunosc.

– Să auzim de bine!

Prof. Marin ŞTEFAN,

Publicist, Şimleu Silvaniei

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj