Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău câştigă spectaculos cu Luceafărul Oradea, după ce a fost condusă la pauză!


Gruparea zălăuană a ajuns la 7 puncte acumulate în trei etape, după ce a câştigat sâmbătă, la Luceafărul Oradea. În faţa singurei echipe ce nu a acumulat punct în primele două runde, SCM Zalău a început ezitant şi a fost condusă la pauză. În partea secundă, formaţia zălăuană a arătat un fotbal bun şi a întors spectaculos scorul, marcând patru goluri în ultimele 30 de minute


Deşi asupra echipei s-a pus presiune încă după primul joc al sezonului, SCM Zalău a depăşit momentele delicate şi în trei etape a reuşit să adune 7 puncte. După o remiză cu CA Oradea şi o victorie la limită cu Someşul Dej, sâmbătă după-amiază a venit şi descătuşarea elevilor lui Marius Paşca care au câştigat confortabil la Luceafărul Oradea.

SCM Zalău s-a impus cu 4 – 1, dar până să se desprindă pe tabelă a suferit, mai ales în prima repriză. Gazdele au început tare, astfel că încă din minutul 9, Nicolae Gunie a marcat un euro-gol,  cu un şut de la aproximativ 20 m, direct în vinclu porţii lui Bogdan Miron!

SCM Zalău a fost nevoită să alerge după egalare şi a fost aproape să facă 1  – 1 prin Logon Romaric, care cu 10 minute înainte de pauză a ratat o ocazie rarisimă, aproape de pe linia porţii, după un corner executat de Raul Stanciu.

În prima repriză, zălăuanii au avut momente când au dominat şi au mai avut acţiuni bune la poarta bihorenilor, însă la vestiare s-a intrat cu 0 – 1.

Jocul s-a schimbat radical, mai ales după ce în teren au intrat Florin Istrate şi Sebastian Duma. SCM Zalău a pus stăpânire pe meci şi egalarea a venit rapid, în minutul 60, când Cristian Jalbă a marcat cu o lovitură de cap.

Luceafărul Oradea a început să acuze oboseala, mai ales că marţi a jucat în Cupa României un meci de 120 de minute. Având şi o echipă tânără, bihorenii s-au pierdut în faţa unei echipe ce a fost net superioară şi la capitolul experienţă.

Totuşi, egalitatea a persitat până în ultimul sfert de oră, dar SCM Zalău putea trece în avantaj la ocaziile lui Logon şi Istrate. S-a făcut 1 – 2 în minutul 75, când Mihai Onicaş a marcat cu un şut din interiorul careului, iar pe final, gruparea de sub Meseş a făcut şi spectacol.

În minutul 90, Florin Istrate a reuşit un euro-gol şi a făcut 1 – 3 cu un şut în vinclu, mingea lovind bara înainte să intre în plasă, iar în prelungiri a mai marcat şi Romaric Logon.

Dănuţ Cozma a scos o lovitură de la 11 m, iar atacantul englez a marcat precis pentru 1 – 4.

Acesta a fost şi scorul final, după o repriză secundă perfectă a echipei zălăuane în care SCM a arătat potenţial. Acelaşi lucru trebuie să îl facă şi în runda următoare, când echipa antrenată de Marius Paşca se va deplasa din nou în Bihor, pentru jocul cu CSC Sânmartin, care la prima vedere se anunţă mult mai greu.

Luceafărul Oradea – SCM Zalău 1 – 4 (1 – 0)!

Au marcat: Nicolae Gunie (9), respectiv Cristian Jalbă (60), Mihai Onicaş (75), Florin Istrate (90) şi Logon Romaric (90+4)

Luceafărul: Eduard Nergheș – Flaviu Drăgan, Nicolae Gunie, Denis Laza, Daniel Oros, Higyed Erik, Carlos Covaciu, Marius Balogh, Darius Marina, Sorin Ban, Erik Țârlea. Rezerve: Felix Mihelea-Andrei Baicu, Răzvan Toderici, Andrei Fărcaș, Rareș Pintilie, Raul Ștef, Alexandru Jurcuț, Darius Gheban, Roland Novak. Antrenori: Ioan Pap-Deac şi Ciprian Dianu

SCM: Bogdan Miron – Florin Pop, Cristin Jalbă, Mihai Cohan, Alin Mutu, Sebastian Culda, Mihai Onicaș, Mihai Forna, Raul Stanciu, Mihai Petra, Romaric Logon. Au mai intrat: Andrei Pop – Florin Istrate, Sebastian Duma, Dănuţ Cozma şi Denis Cubaş. Rezerve: Alexandru Jula şi Kis Lorant. Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Alexandru Pop (secund)

 

 

 

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL