Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO – VIDEO. Au început lucrările pe DN 1G pe sectorul Hida – Tihău

După ce în urmă cu câteva zile, primarul comunei Hida anunţa că urmează să înceapă lucrările de reabilitare a drumului care face legătura între Hida şi Tihău, aşteptarea a luat sfârşit, astfel că s-a dat startul lucrărilor


De ani buni, drumul ce leagă Hida de Tihău este într-o stare jalnică şi mai degrabă este un drum pe care să verifici dacă îţi “bate” sau “troncăne” ceva la maşină, având în vedere că este unul plin de denivelări.

Însă, în acest an, ministrul Lucian Bode a afirmat că acest sector din Drumul Naţional DN 1 G va fi reabilitat.

Lumea a fost sceptică, însă, în urmă cu câteva zile, Dumitru Petruş – primarul comunei Hida a anunţat că urmează să se înceapă lucrările de reabilitarea a acestui sector de drum.

Aşa a şi fost, iar în prezent, au început lucrările în comuna Hida, fiind decopertat un tronson de câţiva kilometri, începând de la intersecţia ce duce spre centrul localităţii Hida şi până spre ieşirea din centrul comunal, spre satul Baica.

Lucrările sunt în toi şi pot crea disconfort în rândul cetăţenilor, însă, ca orice lucrare, nu poate fi executată peste noapte, astfel că oamenii trebuie să fie înţelegători şi să aibă răbdare.

Sectorul de drum care va fi reabilitat străbate localităţile Hida, Baica, Racâş, Chendrea, Bălan, Chechiş, Gâlgău Almaşului şi Tihău.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj