



Pentru a doua etapă la rând, fundaşul francez reuşeşte să înscrie pentru Sportul Şimleu. “Sunt foarte bucuros. Vreau să îmi ajut echipa şi să cresc de la meci la meci”, a spus jucătorul
Sportul Şimleu a reuşit să îşi formeze un lot competitiv pentru Liga a III-a, dar pentru a reuşi acest lucru a fost nevoie de aducerea unor jucători cu experienţă. S-a apelat şi la jucători ce au trecut prin Liga a II-a, iar cele mai importante achiziţii au fost atacantul Gueye Mansour şi fundaşul Ismael Guiti.
Dacă Mansour şi-a făcut debutul la Sportul Şimleu în partida cu CSM Satu Mare, Ismael Guiti a jucat în toate meciurile şi chiar a ieşit în evidenţă.
Pe lângă jocul precis din defensivă, jucătorul s-a remarcat şi prin cele două goluri marcate în primele două etape. În partida cu CSC Sânmartin a reuşit să deschidă scorul după ce a reluat din centrul careului, iar în partida de sâmbătă, cu CSM Satu Mare a marcat cu o lovitură de cap. La ambele goluri, cel care a furnizat centarea a fost Bogdan Ciaca.
“Sunt foarte bucuros că am marcat două goluri. Vreau să îmi ajut echipa şi să cresc de la meci la meci”, ne-a declarat Ismael Guiti.
Fundaşul are experienţă şi în Liga a II-a, unde a jucat pentru Viitorul Pandurii Tg. Jiu (fosta ACS Şirineasa) şi a rămas în relaţii bune cu antrenorul George Zima, cel care l-a convins să vină la Sportul Şimleu.
“Îmi place la Şimleu. Toată lumea din club îşi dă interesul ca la echipă să avem cele mai bune condiţii. Am ales să vin aici pentru că am o relaţie bună cu George Zima. El m-a contactat şi am decis să-l ajut, dar în acelaşi timp să mă ajut şi pe mine ca să cresc”, ne-a declarat Ismael Guiti.
