Connect with us

DIVERSE

EDITORIAL: Momentul zero al fotbalului românesc

Ziua de 5 martie 2014 va rămâne o bornă importantă în istoria fotbalulului românesc. Acesta poate  fi  adevaratul  moment  zero  din  fotbalul nostru.  Îl  cunosc pe Răzvan Burleanu de mai mult timp şi am mare încredere că va reuşi să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-a  propus să îndeplinească.  Este un om corect,  deosebit  de ambiţios,  capabil, punând mult suflet în ceea ce face. Am avut ocazia de a-i fi alături încă de când s-au pus bazele Asociaţie Române de Minifotbal (2009) şi ulterior a Federaţiei de Minifotbal din România (2012). Ambiţiile şi abilităţile lui desăvârşite nu s-au oprit aici şi, în acelaşi an,  a  finalizat şi primul proiect european,  fiind iniţiatorul şi promotorul Federaţiei Europene de Minifotbal (EMF).
 
A fost ales preşedintele EMF iar in anul următor (2013), vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Minifotbal (FIM). Sub conducerea sa, Naţionala României de minifotbal a cucerit patru titluri europene: 2010 (Bratislava – Slovacia), 2011 (Tulcea – România), 2012 (Chişinau – Moldova) şi 2013 (Rethymno – Grecia)! În toamna anului trecut, când s-a decis să candideze la preşedinţia FRF, majoritatea au zâmbit şi nu i-au dat şanse prea mari.  S-a  ambiţionat şi  s-a  înscris într-o competiţie foarte dură, crezând tot timpul în şansa sa. S-a perindat prin toată ţara pentru a-şi prezenta un program inedit, care a convins, şi iată că a reuşit să doboare un sistem care părea etern. Va fi foarte greu în această luptă pentru schimbarea imaginii fotbalului şi, în special, a mentalităţii multora dintre cei implicaţi, dar nu imposibil pentru ambiţiile lui Răzvan Burleanu. Trebuie să-i fim alături şi cu toţii să încercăm să deschidem şi să urmăm o nouă cale, una care să ducă spre însănătoşirea fotbalului românesc.         Ioan Onicaş

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVERSE