Connect with us

Ştiri din Sălaj

Proiectele echipei PNL şi ale lui Dinu Iancu Sălăjanu, viitorul preşedinte al Consiliul Judeţean, pentru #Reclădirea Sălajului

Atragerea fondurilor europene va reprezenta o prioritate zero pentru mine şi pentru echipa mea. Voi înfiinţa, la nivelul Consiliului Judeţean, un birou de consultanţă şi vom organiza, periodic, conferinţe de instruire pentru mediul de afaceri.

Voi face demersuri pentru construcţia unei relaţii instituţionale privilegiate cu ministerele şi autorităţile locale sau judeţene implicate în gestionarea banilor europeni, iar Consiliul Judeţean Sălaj va stabili un parteneriat cu mediul de afaceri local pentru implementarea unor proiecte comune. Pentru că eu cred în dezvoltarea sectoarelor economice cu potenţial local.

Împreună, cu oamenii de afaceri, vom identifica oportunităţile de investiţii, vom sprijini investitorii în obţinerea de avize şi în relaţia cu instituţii finanţatoare de la nivel european. Nu în ultimul rând, voi sprijini asocierea producătorilor agricoli locali pentru rentabilizarea activităţilor agricole. #AdministraţiaPNL va însemna modernizarea infrastructurii de transport.

Promovarea mobilităţii urbane multimodale şi modernizarea drumurilor judeţene in corelaţie cu obiectivele economice ale judeţului trebuie să aducă un plus pentru mediul de afaceri, dar şi pentru fiecare sălăjean. Nu în ultimul rând, Consiliul Judeţean va sprijini finalizarea proiectelor de autostradă de pe raza judeţului Sălaj pentru că îmi doresc un judeţ conectat prin infrastructură de calitate la întreaga regiune. Cetăţeanul este stăpânul alesului local şi nu invers . Cred că fiecare ales local trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în jurul acestui principiu. Pentru a respecta acest deziderat, încă din primele zile ale mandatului meu voi implementa măsuri concrete pentru modernizarea procesului administrativ şi profesionalizarea resurselor umane din aparatul administrativ judeţean.
Digitalizarea serviciilor şi gestionarea electronică a documentelor, transparentizarea procesului de luare a deciziilor vor veni în sprijinul sălăjenilor. Iar eu îi voi încuraja pe sălăjeni să se implice în luarea deciziilor. O altă prioritate a #administraţieiliberale o va reprezenta modernizarea sistemului medical judeţean.

Îmi propun, alături de specialişti în domeniu, extinderea blocului operator din cadrul spitalului judeţean, înfiinţarea unui laborator de biologie moleculară şi construirea unei piste de aterizare pentru elicopterul SMURD în muncipiul Zalău. Nu vom ignora nici sălăjenii din mediul rural şi vom sprijini medicii din satele sălăjene pentru înfiinţarea de cabinete medicale la sat cu ajutorul fondurilor europene.


Comandat de: Partidul Național Liberal, filiala Sălaj
Cond Unic de Identificare AEP: 21200012

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj