Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu mai face o victimă în Cupa României!


După ce au eliminat-o pe SCM Zalău în faza I, şimleuanii au trecut şi de etapa a II-a a competiţiei. De data aceasta au jucat în compania unei echipe de Liga a IV-a, CSM Sighetu Marmaţiei, pe care au învins-o cu 2 – 1, la Sighetu Marmaţiei


Pe două fronturi luptă Sportul Şimleu în acest debut de sezon şi se mişcă bine atât în campionat, cât şi în Cupa României.

Dacă în campionat a acumulat 4 puncte în primele două etape, în Cupa României, şimleuanii au trecut deja de două faze. După ce în faza I au reuşit marea surpriză şi au eliminat-o pe SCM Zalău, marţi după-amiază, Sportul Şimleu a trecut şi de etapa a II-a. De data aceasta a câştigat în faţa unei echipe de Liga a IV-a, CSM Sighetu Marmaţiei pe care gruparea de sub Măgură a învins-o cu 2 – 1, în Maramureş.

Sportul Şimleu a dominat în mare parte jocul, dar nu a fost suficient de precisă în faţa porţii, astfel că la 0 – 0 a ratat trei ocazii mari. Până la urmă, oaspeţii au deschis scorul în minutul 35, prin Daniel Contraş, care a pătruns pe stânga, a şutat din unghi, iar mingea a fost deviată şi a intrat în plasă.

Replica gazdelor a venit rapid, iar la prima ocazie, CSM Sighetu Marmaţiei a egalat, chiar înainte de pauză. Portarul Sipos Jozsef a respins în primă fază balonul, dar Viorel Zbona a fost pe fază şi a înscris din interiorul careului.

În repriza secundă a intrat Gueye Mansour, iar Sportul Şimleu a fost mai proaspătă în atac, astfel că Daniel Contraş putea marca din nou, dar a ratat singur cu portarul. Deşi provine dintre-o ligă inferioară, CSM Sighetu Marmaţiei s-a ţinut bine şi egalitatea a persitat până spre final.

Până la urmă, Sportul Şimleu a marcat golul de 1 – 2 în minutul 81, după o minge lungă, la care Răzvan Pop a urmărit şi a reuşit să înscrie cu o lovitură de cap. Până la final s-a mai consemnat o ocazie mare a echipei antrenate de George Zima, în timp ce maramureşenii nu au mai avut puterea să forţeze egalarea.

S-a terminat 1 – 2, iar Sportul Şimleu accede în faza a III-a a competiţiei, care va avea loc pe 7 octombrie.

CSM Sighetu Marmaţiei – Sportul Şimleu 1 – 2 (1 – 1)

Au marcat: Zbona Viorel (43), respectiv Daniel Contraş (35) şi Răzvan Pop (81)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL