Connect with us

TENIS

Eric Verdeş, în sferturile de finală ale unui turneu ITF

Tenismenul legitimat la CSM Zalău a trecut de calificări şi a ajuns pe tabloul principal al unui turneu de gradul V ce s-a desfăşurat la Oradea. După cinci victorii, Verdeş a fost oprit în sferturile de finală ale competiţiei de favoritul numărul 8


La finele săptămânii trecute a avut loc Oradea Junior Trophy, competiţie desfăşurată în “capitala” Bihorului, sub egida ITF.

A fost un turneu de gradul V, iar pentru a ajunge pe tabloul principal, sportivii mai slab clasaţi la categoria de vârstă 18 ani, au fost nevoiţi să treacă prin emoţiile calificărilor.

În această situaţie s-a aflat şi Eric Verdeş, tenismen legitimat la CSM Zalău. Verdeş s-a aflat pe tabloul calificărilor peste care a trecut cu brio după trei victorii din tot atâtea posibile.

Astfel, tenismenul a ajuns pe tabloul principal al competiţiei, unde cei 64 de sportivi au fost împărţiţi pe un tablou de 32. Verdeş şi-a continuat forma bună şi aici şi a bifat un nou succes, reuşind să se califice în turul al doilea, acolo unde a dat peste favoritul numărul 2 al competiţiei, Matei Palcău.

Deşi s-a aflat în postura de outsider, Verdeş a făcut un meci mare şi a câştigat duelul în două seturi, scor 6 – 3, 6 – 2, calificându-se în sferturile de finală ale competiţiei.

Drumul spre succes al sălăjeanului a fost oprit în această fază a competiţiei de Mihai Coman, favoritul numărul 8. După trei seturi disputate, Verdeş a fost nevoit să se recunoască învins, oboseala celor cinci partidei disputate anterior spunându-şi cuvântul.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in TENIS