Connect with us

FOTBAL

George Zima: “Sportul Şimleu a obţinut un egal cât o victorie în meciul cu CSC Sânmartin”


În condiţiile în care echipa sa a fost condusă cu 2 – 1 şi în ultimele 25 de minute a jucat în 10 oameni, antrenorul s-a declarat mulţumit de remiza pe care Sportul a obţinut-o la debutul în Liga a III-a, mai ales că şimleuanii au venit după un joc epuizant în Cupă, de 120 de minute


Debut bun în Liga a III-a pentru Sportul Şimleu, care a reuşit o remiză cu CSC Sânmartin, în cadrul primei etape din Seria a X-a.

Formaţia şimleuană a început bine şi a deschis scorul în minutul 10, dar bihorenii au întors rezultatul şi din minutul 68 au avut 2 – 1. În ultimele 25 de minute, şimleuanii au jucat în 10 oameni, însă au avut puterea să pună presiune la poarta adversă şi să marcheze golul egalizator, prin Adelin Neaga.

Rezultatul de 2 – 2 a fost mulţumitor în tabăra echipei de sub Măgură, mai ales că Sportul venea după un joc epuizant cu trei zile înainte, în Cupa României.

“După meciul greu din Cupa României, în care s-a făcut un consum mare de energie, am avut o teamă că nu vom putea face faţă acestui joc. Însă, paradoxal în repriza secundă am fost echipa care am dominat şi am ratat vreo trei ocazii din situaţie de unu la unu cu portarul. Este un egal cât o victorie, datorită faptului că l-am obţinut în inferioritate. După 120 de minute în Cupă, în faţa unui adversar puternic, aceşti băieţi minunaţi au dat dovadă de caracter. Mă bucur că această echipă se construieşte prin suferinţă, iar jucătorii înţeleg filozofia mea. Dincolo de calitatea fotbalistică avem nevoie de calitate umană, ceea ce îmi place mie să lucrez la echipa mea”, ne-a declarat George Zima.

În doar trei zile, Sportul Şimleu a obţinut două rezultate foarte bune, în Cupa României cu SCM Zalău şi în campionat cu CSC Sânmartin, însă antrenorul din Oradea rămâne modest şi spune că echipa sa mai are mult de muncit.

“Este o săptămâna frumoasă, dar vreau să trag un semnal de alarmă, în primul rând jucătorilor mei. Noi încă nu am realizat nimic. Este un început bun, dar drumul este foarte greu şi fac un apel la jucătorii mei să înţeleagă asta. Vom munci din ce în ce mai mult, ca la final de campionat să fim deasupra liniei”,  a mai spus George Zima.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL