Connect with us

Ştiri din Sălaj

CEAS ANIVERSAR. Un an de când elicopterul SMURD de la Jibou face minuni în Nord-Vestul Transilvaniei


La un an de când la Jibou a fost înființat mult așteptatul Punct de Operare Aeromedical, au fost executate peste 500 de misiuni, prin care sute de victime au fost salvate, unele poate chiar din ghearele morţii


Pe data de 10 septembrie se împlinește un an de la înființarea Punctului de Operare Aeromedical (POA) de la Jibou.

Bilanțul operativ al POA Jibou în perioada 10.09.2019-09.09.2020:

– Numărul total de ore de zbor executate cu elicopterele care au fost în serviciu la P.O.A. Jibou: 694 ore de zbor;

– Numărul de persoane salvate pe calea aerului din cadrul P.O.A. Jibou: 419 (pacienti);

– Numărul total de misiuni executate: 507 misiuni din care (Misiuni primare: 362, Misiuni secundare: 140, Misiuni speciale: 1, Misiuni de sprijin 4).

În acest prim an de activitate, au fost executate misiuni complexe, la limita atât dpdv operațional cât și dpdv al situației medicale, misiuni care a evidențiat POA Jibou la nivel național ca fiind o bază de operare aeromedicală nouă, dar cu o activitate intensă.

În relativ scurta perioada de la înființare a fost executat un număr de 4 misiuni umanitare în zona montana, greu accesibilă, din care 2 misiuni au fost misiuni de căutare salvare. Pe parcursul celor 694 de ore zburate, au fost și situații deosebite ale căror gestionare a dus la aterizarea în siguranță a aeronavelor urmată de repunerea în stare de disponibilitate într-un timp foarte scurt.

Cel mai important eveniment a fost cel în care elicopterul de la P.O.A. Jibou a aterizat de urgență fără unul dintre motoare pe aeroportul din Cluj-Napoca în deplină siguranță.

Misiunile executate în acest timp au fost variate, dintre cele mai complexe si mediatizate misiuni menționăm 2 intervenții:

Prima a avut loc în luna octombrie 2019 în care echipajul elicopterului P.O.A. Jibou a decolat într-o misiune de căutare-salvare în munții Maramureșului cu numai 20 de minute înainte de lăsarea întunericului. Locul unde se afla victima căzută într-o prăpastie a fost identificat rapid cu ajutorul STS iar echipa medicală cu sprijinul colegilor de la Salvamont a reușit să evacueze victima și să îi acorde asistența medicală de specialitate. Victima a ajuns acasă sănătoasă în Cehia, iar ambasada republicii Cehe a transmis salvatorilor o scrisoare de mulțumire și de apreciere pentru înaltul profesionalism.

A doua misiune a fost una executată în luna februarie a anului trecut fiind vorba de o misiune specială de transplant. După prelevarea organelor ce trebuiau să ajungă la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș într-un interval de timp limitat, echipajul elicopterului din cadrul P.O.A. Jibou a executat misiunea în condiții grele din punct de vedere a situației meteorologice, în contextul în care atât la Cluj-Napoca cât și la Târgu-Mureș era ceață. Echipajul a aterizat pe dealul Feleacului lângă Cluj-Napoca peste zona de ceață unde au predat organele de transplantat unei echipe medicale, iar la Târgu-Mureș unde trebuia să ajungă inima pentru transplant cu greu s-a găsit o breșă în zona de ceață, elicopterul aterizând pe o zona mai înaltă în preajma unei localități aflate la câțiva km distanta de Târgu-Mureș. Echipajul elicopterului a acționat în spiritul unei misiuni umanitare, astfel că pilotul aeronavei a luat decizia de a lua inima împreuna cu un localnic binevoitor cu care s-a deplasat în întâmpinarea unei ambulante care trebuia să preia organul pentru transplant. Pilotul a continuat drumul cu ambulanța și ajungând la spital a urcat cu Inima pana la ușa sălii de operație unde trebuia ca inima sa ajung. Un gest nobil, într-o misiune grea cu un final frumos – astăzi o inima bate în pieptul unui om care trăiește datorită modului în care echipajul din cadrul P.O.A. Jibou a executat una dintre sutele de misiuni.

Sunt doar câteva exemple, dar concluzia e una: La P.O.A. Jibou, munca în echipă realizată de personalul I.G.Av., personalul medical al UPU SMURD Cluj si UPU SMURD Bihor si personalul din cadrul I.S.U.

Sălaj reușește să aducă pe harta României un plus de importanță atât morala cât și strategică prin existenta acestei baze de salvare din județul Sălaj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj