Connect with us

HANDBAL

Chiria la Sala Sporturilor, “mărul discordiei” între Primărie şi HC Zalău 


Formaţia condusă de Gheorghe Tadici a cerut sprijin Primăriei Zalău sub forma unei scutiri a taxei pentru chiria Sălii Sporturilor, însă nu a primit un răspuns favorabil. “Acest sprijin l-am cerut şi noi, dar nu l-am primit nici pe acesta. Chiar am făcut un proiect, dar nici măcar nu ni s-a spus motivul pentru care nu suntem ajutaţi”, susţine Tadici


Autoriăţile locale şi cele judeţene au susţinut echipele reprezentantive. Astfel, Primăria Zalău a susţinut puternic Volei Municipal Zalău şi secţia de fotbal de la SCM Zalău, dar din această vară a pus accentul şi pe secţia de volei.

S-a format noua echipă de volei, care printr-un protocol de colaborare cu CNE Lapi Dej, va jucat direct în Divizia A1.

De cealaltă parte, Consiliul Judeţean Sălaj a fost mereu alături de HC Zalău şi a asigurat finanţarea pentru gruparea condusă de Gheorghe Tadici.

Ani la rând, HC Zalău a reprezentat judeţul, dar mai ales municipiul şi în cupele europene. În zadar s-a solicitat sprijin şi din partea Primăriei, deoarece nu a primit ajutor din partea autorităţilor locale.

De multe ori, Gheorghe Tadici s-a arătat deranjat că Primăria nu ajută financiar şi HC Zalău şi chiar au fost discuţii în urmă cu câţiva ani, ca echipa de handbal să îşi schimbe denumirea.

HC Zalău a mai cerut sprijin de la Primărie şi în acest an, însă sub o altă formă.

Gruparea zălăuană a sperat să fie scutită măcar de taxa chiriei pentru Sala Sporturilor, dar solicitarea lui HC Zalău nu a fost luată în seamă.

Aproximativ 24.000 de lei pe an plăteşte HC Zalău pentru chiria sălii, în vederea antrenamentelor şi a disputării meciurilor.

 


“Acest sprijin l-am cerut şi noi, dar nu l-am primit nici pe acesta. Ne-au spus să facem un proiect, pe care l-am întocmit, dar din raţiuni ştiinţifice nu s-a aprobat. Însă, nici măcar nu s-a comunicat motivul pentru care nu suntem ajutaţi. Finanţarea care am cerut-o noi a fost egală cu chiria sălii, să ne scutească de această plată, dar se pare că nu se poate. Însă, noi reprezentăm Zalăul în competiţiile naţionale, iar în anii trecuţi am făcut cinste oraşului şi în cupele europene”.

Gheorghe Tadici


 

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 2 septembrie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL