Cele mai citite ştiri
Caută articole
Filtrează articole
Bancuri - Divertisment
27.08.2010 - 14:19
Doar egal cu Cetate Devatrans
HC Zalău - Cetate Devatrans 24 - 24 (13 - 12)
După victoria concludentă din partida de ieri cu Universitatea Reşiţa, elevele lui Gheorghe Tadici şi Sorin Rădulescu au remizat cu Cetate Devatrans, la capătul unui meci presărat cu o sumedenie de ratări de ambele părţi.
HC Zalău pornea ca mare favorită în cel de-al doilea ei meci din cadrul Cupei de vară ce are loc zilele acestea la Zalău. Însă, pe semicerc, lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel. Oaspetele au dat o replică neaşteptată, ţinându-se în coasta echipei noastre. Totuşi, pe finalul primei reprize, Daniela Molfea şi Adriana Holhoş au înscris două goluri care au făcut ca la pauză HC Zalău să intre în avantaj.
În repriza a doua, acţiunile s-au succedat rapid la cele două porţi, însă am asistat la o ploaie de ratări şi de o parte şi de cealaltă, dar şi la intervenţii excepţionale ale portarilor celor două echipe (în special Mirela Nichita - HC Zalau). Zălăuancele au reuşit totuşi să se distanţeze, dar, surprinzător, au fost egalate. Mai mult, în ultima fază a partidei, HC Zalău putea chiar să piardă, dar Mihaela Cheţa, intrată pe parcurs, a respins de lângă bară.
Iată rezultatele înregistrate pana acum, dar şi meciurile rămase de disputat
Joi
HC Zalău - Universitatea Reşiţa 33 - 25 (17 - 11)
România Tineret - "U" Jolidon Cluj 27 - 39 (14 - 17)
Universitatea Resita - "U" Jolidon Cluj 18 - 28 (11 - 14)
Romania Tineret - CSM Cetate Devatrans 30 - 30 (15 - 18)
Vineri
Romania Tineret - Universitatea Resita 24 - 23 (9 - 14)
HC Zalau - CSM Cetate Devatrans 24 - 24 (13 - 12)
ora 17.00: CSM Cetate Devatrans - "U" Jolidon Cluj
ora 18.45: HC Zalau - Romania Tineret
Sambata
ora 09.00: CSM Cetate Devatrans - Universitatea Resita
ora 10.45: HC Zalau - "U" Jolidon Cluj
Vizualizari: 11764
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
sportul - 30.08.2010 - 09:10
Turneul a fost castigat de HC Zalau, cu 7 puncte. Clujul nu s-a prezentat la ultimul joc, din motive financiare, de cazare -masa vineri-sambata!!!???? Ori de frica unei noi infrangeri !!
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 33 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 31 |
| 3 | Unirea Ungheni | 28 |
| 4 | FCM Avantul Reghin | 27 |
| 5 | Universitatea II Cluj | 26 |
| 6 | SESO Campia Turzii | 26 |
| 7 | Unirea Tarlungeni | 25 |
| 8 | FC ZALĂU | 24 |
| 9 | Sanatatea Cluj-Napoca | 21 |
| 10 | Unirea Floresti | 20 |
| 11 | CFR II Cluj | 18 |
| 12 | FCM II Targu Mures | 18 |
| 13 | Vointa Livezile | 15 |
| 14 | Unirea Dej | 15 |
| 15 | CS Zlatna | 9 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 7 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter




