Connect with us

Ştiri din Sălaj

Călin Morar, primarul comunei Crișeni, este omul care sfințește locul

În anul 2016, după alegerile locale, Călin Morar, un om cu o experiență de peste 20 de ani în administrație, a preluat o primărie dezorganizată, ineficientă care, pe lângă timpul și finanțările europene sau guvernamentale disponibile, a pierdut și bani pe numeroase studii de fezabilitate care nu s-au concretizat.

S-a înarmat cu răbdare, dar și cu o dorință extraordinară de a profita la maximum de oportunitățile pe care comuna Crișeni le are datorită amplasării în imediata vecinătate a reședinței de județ. A conturat o echipă de profesioniști, printre care și viceprimarul Marin Dobocan, și s-a apucat de treabă.

”Comuna Crișeni este o comună foarte bogată, dar foarte greu de administrat. Fiindcă suntem în vecinătatea Zalăului, aici locuiesc oameni cu o pregătire profesională remarcabilă, care lucrează în multinaționale, instituții publice, și care au standarde ridicate în ceea ce privește administrația publică. Fără o experiență solidă în spate, ți-e imposibil să gestionezi problemele unei asemenea comunități”, afirmă Călin Morar, candidatul PNL pentru un nou mandat de primar.

Primul gând pe care primarul l-a avut după ce s-a instalat în funcție a fost salvarea proiectului de canalizare din Crișeni. Început în anul 2007 și abandonat în 2011 de fosta administrație, după ce s-au investit 2,8 milioane de lei, proiectul canalizării era în pericol să nu mai fie realizat, iar primăria să restituie banii deja investiți.

”Au urmat multe drumuri la București și nopți nedormite. Dar cu sprijinul prietenului și colegului meu, domnul ministru Lucian Bode, am reușit să deblocăm problemele. Până la sfârșitul anului ne dorim să finalizăm prima etapă a proiectului de canalizare”, adaugă Călin Morar.

Dar primarul nu se va opri aici. A depus documentația pentru un nou proiect, în valoare de 4 milioane de euro, care prevede extinderea rețelelor de canalizare în zonele care nu au fost incluse în prima etapă și branșamentul gratuit pentru fiecare familie, iar după ce și acest proiect va fi implementat, va moderniza cu ajutorul unei finanțări de 7 milioane de euro străzile din comună.

”Nu vrem să asfaltăm și apoi să spargem”, spune candidatul PNL. În ”cartea de vizită” a primarului liberal poate fi trecut și faptul că în comuna Crișeni nu există familie care să nu aibă apă potabilă de la rețea. Indiferent de zona în care este amplasată locuința, familia trebuie să aibă condiții normale de viață pentru anul 2020. ”De ce? Deoarece așa e normal pentru orice cetățean al comunei”, afirmă cu tărie Călin Morar.

Un alt proiect de suflet al primarului îl reprezintă ștrandul din localitate. În 2015, primăria Crișeni a pierdut licența de exploatare. Însă, la doar un an de la preluarea mandatului, Călin Morar și echipa sa au reușit să redobândească licența de exploatare a apelor cunoscute pentru proprietățile terapeutice, iar acum așteaptă redeschiderea liniilor de finanțare europeană pentru turism.

”Ne dorim extinderea ștrandului pe o suprafață de 4 hectare. Vom reloca terenul pe fotbal, iar pe locul respectiv va fi bazin acoperit, ceea ce ne va da posibilitatea să funcționăm 12 luni pe an, întocmai ca și o stațiune”, declară în încheiere primarul Călin Morar.

Dinu Iancu Sălăjanu, viitorul președinte al Consiliul Județean Sălaj, este de părare că fiecare primar trebuie să arate implicare și deschidere față de probleme cetățenilor.

”Ceea ce colegul nostru a reușit într-un singur mandat, poate fi luat drept exemplu de către oricine atunci când vorbim despre o administrație eficientă, performantă, care are un singur scop: bunăstarea cetățenilor. Până la urmă, despre asta este și programul #ReclădimSălajul. Călin Morar va avea tot sprijinul meu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Sălaj, pentru a putea implementa cât mai multe proiecte”, afirmă Dinu Iancu Sălăjanu.

Comandat de: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, filiala Sălaj
Executat de: SC World Wide Bizcom SRL
Cod Unic de Identificare AEP: 21200012

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj